Câţi bani a obţinut statul în urma primei runde de privatizare din acest an
În cadrul I runde de privatizare, organizate de Agenția Proprietății Publice (APP) în anul 2016, au fost vândute şapte bunuri ale statului la un preț total de 312,9223 milioane de lei.
În cadrul licitației ”cu strigare” pe piața reglementată (Bursa de Valori) au fost adjudecate pachetele de acțiuni a trei societăți pe acțiuni: Magazinul Universal Central ”UNIC” (cota statului 85,45%) la prețul de peste 252 milioane de lei, SA ”Aeroport Catering” (100%) – peste 5 milioane de lei, SA ”Amelioratorul” (99,385%) – peste 982.000 de lei.
La licitația ”cu strigare” (tip olandez) au fost adjudecate obiectele nefinalizate: Centrul comercial din satul Dezghingea, UTA Găgăuzia, la prețul de 94.000 de lei și Clubul din satul Horodiște, raionul Călărași, la prețul de 382.000 lei.
La concursul comercial, organizat de APP în perioada 19 februarie - 23 martie curent, au fost depuse oferte pentru privatizarea a 3 întreprinderi de stat (complexe patrimoniale unice). În rezultatul examinării ofertelor înaintate, Comisia pentru desfășurarea concursurilor comerciale și investiționale de privatizare a proprietății publice, la ședința din 4 aprilie 2016, a acceptat privatizarea întreprinderilor de stat Hotelul „ZAREA” la prețul de 35,150 de milioane de lei și a “Întreprinderii de Reparare şi Exploatare Auto” din municipiul Chișinău la prețul de 19 milioane de lei. Terminul limită de achitare pentru bunurile procurare este data de 4 mai, curent.
Referitor la privatizarea întreprinderii afiliate cu investiții străine (100%) „Sanatoriul – Sănătate”, situată în orașul Sergheevka, raionul Belgorod - Dnestrovsk, Ucraina, Comisia pentru desfășurarea concursurilor comerciale și investiționale de privatizare a proprietății publice urmează să decidă într-o ședința ulterioară.
Suplimentar, cumpărătorii bunurilor proprietate publică de stat achită în bugetul public național impozitul privat în mărime de 1% de la valoarea tranzacțiilor, astfel suma totală rezultată din privatizare este de 316,0515 milioane de lei.
La moment, în bugetul de stat deja a fost achitată suma de peste 260,5 milioane de lei.
Comunicatele informative privind bunurile expuse la privatizare au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 38-42 din 19 februarie 2016 și pe pagina web a Agenției Proprietății Publice.