Salariile mici ale vameşilor îi fac mai puţin rezistenţi la ISPITELE de mituire
Reducerea numărului de angajați, combaterea corupției și majorarea salariilor pentru vameși. Sunt câteva dintre propunerile şefului Serviciului Vamal pentru optimizarea activității instituției.
Vitalie Vrabie, al cărui mandat a început în data de 18 martie, a vorbit, astăzi, în faţa presei, despre activitatea şi priorităţile Serviciului Vamal.
Vitalie Vrabie a declarat că lupta cu fenomenul corupției va fi o prioritate, deoarece Serviciul Vamal este instituția care colectează 60 la sută din veniturile bugetului de stat.
"Am găsit un sistem deschis către corupție și ilegalități. Diverse scheme de fraudă vamale aplicate la diminuare valorii mărfurilor în vamă. Modificarea originii și naturii acestora. La categoria declarare eronată a mărfii, dinamica depistării a crescut aproximativ de două ori", a spus şeful Serviciului Vamal.
Recent, 10 vameşi au rămas fără locul de muncă, iar 36 au fost sancționați disciplinar. Câţiva dintre ei au fost daţi afară, pentru că nu au verificat, la intrarea în țară, vehicule care transportau marfă. Astfel, nu au fost plătite taxe vamale.
"Problema de integritate a colaboratorilor vamali rămâne a fi prima și cea mai importantă pe ordinea de zi. Cei care vor fi implicați în incidente ce țin de integritatea funcțiilor lor nu se vor mai regăsi în serviciul vamal", a spus Vitalie Vrabie.
Șeful Serviciului Vamal consideră că, din cauza lefurilor mici, care variază între 2.900 și 3.500 de lei, unui vameș îi este greu să țină piept tentațiilor de mituire. De aceea, el propune și majorarea a salariilor.
În prezent, Serviciul Vamal se află în proces de reorganizare, care prevede inclusiv reducerea angajaţilor. Totodată, şeful de la Vamă a mai declarat că îşi propune şi micşorarea numărului de posturi vamale interne şi reorganizarea birourilor vamale pe regiuni: nord, centru şi sud.