"Lovit și scuipat în ochi". Cinci studenți moldoveni au depus plângere împotriva unui polițist din Oradea
Cinci tineri din Republica Moldova, aflați în România în calitate de studenți, acuză polițiștii din Oradea că i-au insultat și i-au agresat.
Potrivit informațiilor, pentru că nu aveau la ei acte de identitate, cei cinci au fost duşi la secţie pentru a fi identificaţi, timp în care, spun ei, unul dintre oamenii legii l-a înjurat, ba chiar lovit pe unul dintre ei. Tânărul a depus plângere la Parchet şi a notificat şi Ambasada Moldovei la Bucureşti despre acest incident, scrie Digi 24.
Studenţii basarabeni povestesc că totul s-a întâmplat săptămâna trecută, în noaptea de marţi spre miercuri. Atunci au fost opriţi de o patrulă a Poliţiei, care le-a cerut să se legitimeze.
"Din păcate, nu aveam asta și am recunoscut că nu am știut că trebuie să le avem cu noi. La care domnul polițist a reacționat foarte agresiv: a ieșit brusc din mașină și cu un ton foarte ridicat ne-a zis "de ce nu le avem? Să urcăm în mașină, să mergem să ne identifice", spune Roman Iordachi, student.
Tinerii spun că au încercat să-i convingă pe agenţi să-i însoţească la cămin, unde aveau actele, dar fără succes.
"- (studentă) Veniți la cămin, să vă prezentăm documentele!
- (polițist) Următorul pas este să te leg."
"Nu am avut dreptul la cuvânt, nu ni se dădea nimănui. Un singur agent se purta agresiv total", spune Victor Mândru, student.
"Au vorbit pe un ton ridicat cu elemente discriminatorii, pe motiv că colegii mei sunt din Republica Moldova", completează Vitalie Mirciu, coleg de cameră cu reclamantul.
"Cred că ce s-a întâmplat este foarte umilitor. Noi am vrea ca aceste persoane putrede să dispară din sistem, nu e locul lor acolo; nu știu dacă putem să-l numim polițist", cere Victor Mândru.
Conduși la secție, studenții spun că au fost agresați verbal. Unul dintre ei, Victor Mândru, a refuzat să semneze procesul verbal şi spune că a fost lovit de acelaşi poliţist care i-a oprit în oraş.
"M-a lovit cu mâinile și la urmă m-a scuipat în ochi. El a spus că face treaba mică pe mine, a venit colegul său și a zis că ajunge. El a ieșit și înjura și de mamă și despre tot. Am crezut că nu mai scap de acolo viu."
Vitalie Mirciu, coleg de cameră cu reclamantul: "I-a fost aplicat un tratament de nedescris: a fost lovit, scuipat, înjosit erau speriați."
Cristian Țurcanu, coleg de cameră cu reclamantul: "Îmi pare rău că în serviciul de poliție român mai există chestii de genul și nu se aplică toleranța."
Tinerii implicaţi în această întâmplare sunt consideraţi de profesori printre cei mai buni studenţi din an.
"Toți sunt bursieri: doi dintre ei ai statului român, iar al treilea este bursier în urma rezultatelor pe care le-a obținut. Unul dintre studenți a și fost selectat pentru a participa prin programul Erasmus la un stagiu la Universitatea din Coimbra, Portugalia", a precizat prof. univ. Mircea Brie, directorul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene.
"Poliția a refuzat să facă orice fel de comentariu cu privire la acest incident și a îndrumat partea vătămată să depună o plângere la parchet", a aflat Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.
Potrivit certificatului medico-legal, studentul reclamant a suferit răni pentru vindecarea cărora are nevoie de patru zile de îngrijiri. El a sesizat Ambasada Republicii Moldov, iar luni dimineaţa a depus plângere la Parchetul Bihor împotriva poliţistului pe care îl acuză de agresiune.