Fanii Reginei Marii Britanii nu au liniște: se pregătesc de zor pentru ziua de naştere a suveranei
Fanii Reginei Marii Britanii nu au liniște. Ei se pregătesc de zor pentru ce-a de-a 90 aniversare a suveranei, care va fi marcată peste patru zile.
Cei care nu sunt rezidenți ai Londrei vor merge neapărat să-i transmită personal felicitări, în timpul celebrei plimbări prin mulţime a reginei Elisabeta a II-a, numită "walkabout".
Tony Appleton din orașul Great Baddow își pregătește vocea pentru a le aminti localnicilor despre marele eveniment. El va merge și la palatul reginei Elisabeta a II-a.
Iar Terry Hutt, un alt fan al monarhiei, a pregătit deja cadourile pentru regina sa iubită.
Născută în 21 aprilie 1926, Elisabeta a II-a obișnuiește să își sărbătorească aniversarea de două ori pe an. Prima, într-un cadru privat, chiar în ziua nașterii sale, iar cea de-a doua - în cadrul unei ceremonii oficiale, într-o sâmbătă din luna iunie.
Suverana a urcat pe tron în anul 1952, la 25 de ani, și a depășit deja recordul de longevitate în fruntea Regatului Unit al stră-străbunicii sale, regina Victoria.
- Eveniment important la Londra. Regina Elisabeta a II-a și prințul Filip sărbătoresc 68 de ani de căsnicie
- Biletele pentru ceremoniile zilei de naştere a reginei Elisabeta a II-a s-au vândut ca pâinea caldă
- Mesajul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii: Lumina triumfă asupra întunericului
- Sărbătoare fastuoasă. Cât costă un bilet la petrecerea de aniversare a reginei Elisabeta a II-a
- Reducere drastică de personal. Membrii familiei regale din Anglia, la un pas de scandal
- Regina Spaniei, acuzată că și-a făcut operații estetice. Cum explică lipsa ridurilor de pe chip