România exportă infractori periculoşi în Europa. Două grupări au fost anihilate (VIDEO)
România exportă infractori periculoşi în toată Europa. În ultima săptămână, Biroul European de Poliţie a fost ocupat cu două asemenea grupări mafiote. De la hackeri specializaţi în escrocherii prin intermediul bancomatelor din Italia, până la români care conduceau bordeluri în Scoția şi cerșetori în Norvegia, scrie Digi24.ro.
Într-o singură zi, Organizaţia Europeană de Poliţie a anihilat două reţele de crimă organizată comandate de români.
În Scoţia conduceau bordeluri clandestine şi forţau tinere din România să se vândă pe bani. Opt tinere au fost salvate de poliţişti. La mii de kilometri distanţă, în Italia, alţi români erau vizaţi de descinderi.
„Reţeaua de criminalitate internaţională era compusă în mare parte din cetăţeni români specializaţi în fraude bancare la scară mare, falsuri de documente şi spălare de bani. Activitatea infractorilor a adus pierderi de cel puţin 1,2 milioane de euro”, informează Europol.
Pentru poliţiştii români nu este o surpriză că infractorii români sunt în toată Europa.
Un exemplu de infractori care au vrut să îşi exporte tehnica de furt sunt membrii clanului Duduienilor. Ei au brevetat furturile din camioane aflate în mers. Procurorii au descoperit că Duduienii aveau de gând să dea lovituri în Suedia cu această metodă.