"Peste tot erau poliţişti!" DETALII despre obuzul descoperit pe un şantier din Bălţi
Un obuz de pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperit pe un şantier din Bălţi. Proiectilul a fost găsit de muncitorii care efectuau lucrări de amenajare a unui teren de fotbal. La faţa locului au fost chemaţi geniştii care au evacuat explozibilul.
Obuzul a fost găsit în preajma lacului orăşenesc în timp ce un grup de muncitori efectuau lucrări de nivelare a solului. Aceştia au anunţat poliţiştii.
"Încărcam mașina și săpând, când am dat cu căușul, el a ieșit din pământ. Eu am oprit lucrul. Am chemat poliția", a explicat Serghei Cojocari, muncitor.
"Acolo a fost o brigadă militară. De acolo au adus pământul și probabil că a rămas din Uniunea Sovietică. Cu pământul a ajuns și obuzul. Nu cred să fie unul de luptă, mai degrabă că e vorba de un obuz de antrenament", a declarat Ivan Coroliuc, directorul şcolii de fotbal din Bălţi.
Oamenii care locuiesc în preajmă, dar şi cei care se plimbau au fost nevoiţi să ocolească zona:
"Peste tot stau poliţişti şi am fost anunţaţi să nu mergem pe acolo".
"Acest pământ a fost adus aici din altă parte. Cred că el a căzut împreună cu acest strat de sol din maşină".
Potrivit geniștilor, este vorba despre un proiectil de calibru 82 de milimetri ce datează din al II-lea Război Mondial.
"Apelul a parvenit ieri la orele 15.47. La faţa locului au intervenit angajaţii Serviciului Situaţii Excepţionale din Bălţi şi poliţia. Poliţia a monitorizat pe parcursul întregii nopţi zona a încercuit", a relatat Andrei Adam, ofiţer de presă al Serviciului Situaţii Excepţionale Bălţi.
Geniştii din cadrul Brigăzii de Infanterie Motorizată din Bălţi au evacuat şi au distrus proiectilul pe teritoriul poligonului militar din preajma oraşului.