Un nou scandal la nivel mondial! Doi producători auto, acuzaţi de manipulare a testelor de emisie
Producătorul auto nipon Mitsubishi a admis că a manipulat datele privind emisiile când a pus presiune asupra anvelopelor, în timpul testelor, pentru ca modelele să arate mai eficiente din punct de vedere al consumului, transmit Bloomberg şi Kyodo, potrivit financiarul.ro.
Datele au fost descoperite în timpul unei investigaţii interne a companiei şi au fost raportate Ministerului Transporturilor de la Tokyo.
Conform declaraţiei companiei, manipularea implică 625.000 de maşini, inclusiv cele furnizate producătorului auto nipon Nissan Motor. Problema a fost descoperită de Nissan şi cele două companii discută nivelul compensaţiilor.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault.
În septembrie 2015, Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA) a acuzat VW că a instalat un soft care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. VW a recunoscut că a utilizat softul care a permis ca nivelul emisiilor unui număr de 580.000 de vehicule diesel fabricate din 2009 să fie de 40 de ori mai ridicat decât cel permis, conform standardelor legale din SUA.
Departamentul Justiţiei din SUA a cerut în ianuarie despăgubiri VW, de până la 46 miliarde de dolari, pentru încălcarea reglementărilor de mediu, iar compania germană se confruntă cu peste 50 de procese civile legate de depăşirea nivelului emisiilor. Săptămâna trecută, un juriu federal a stabilit pentru 21 aprilie termenul limită pentru ca VW să repare vehiculele afectate.
- Volkswagen recheamă în service sute de mii de mașini. Care este cauza
- Primul indonezian care va concura în Formula 1. Pilotul a semnat cu Manor Racing
- Surpriză în cadrul testelor MotoGP! Maverick Vinales a înregistrat cel mai bun timp
- ONU atenționează Iranul în privința rachetelor balistice: "Trebuie să acționeze cu moderare"
- PROVOCARE! Kim Jong-Un a ordonat efectuarea unor noi teste nucleare
- BINE DE ŞTIUT! Şapte repere din istoria uneia dintre cele mai cunoscute maşini din lume - Mitsubishi