Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut la Salzburg, 27 ianuarie 1756, ca fiu al lui Leopold Mozart (1719-1789) și al Annei Maria Pertl (1720-1778). A fost botezat Johannes Chrysostomus Wolfgang Theophilus, dar acest ultim prenume a fost repede transformat în echivalentul german Gottlieb, apoi în Amadeus, traducerea italiană a lui Gottlieb (traducerea în limba română fiind "cel iubit de Dumnezeu"), scrie Agerpres într-un documentar.

Tatăl său era dirijorul adjunct al orchestrei Curții episcopale din Salzburg și un bun pedagog muzical, precum și autorul unei admirabile metode pentru studiul viorii.

Cei 35 de ani de viață ai lui Mozart pot fi împărțiți în trei mari etape, corespunzând principalelor epoci de viață și de creație a marelui artist. Primii 17 ani, între 1756-1773, alcătuiesc prima etapă din viața muzicianului și reprezentată de călătoriile pe care le-a întreprins genialul copil prin toate marile centre muzicale ale Europei.

Mozart s-a născut cu o înclinație muzicală excepțională. Avea doar patru ani atunci când tatăl lui i-a dat primele lecții de clavecin. La cinci ani, executa cu virtuozitate la vioară și clavecin concerte întregi, scrise de compozitorul Wagenseil.

Un exemplu în acest sens este concertul susținut, în noaptea Anului Nou 1761/1762, prin care a impresionat peste două mii de oameni din Salzburg. În urma succesului obținut, tatăl său a hotărât să plece la Viena, drum care a marcat începutul primei perioade din viața lui Mozart, perioada turneelor artistice întreprinse de el, copil și adolescent fiind.

Mozart a cucerit cu iuțeala fulgerului Viena și succesul nu era fără de reală importanță artistică, deoarece la acea vreme, Viena devenise metropola artistică ce tindea să smulgă Parisului întâietatea. După Bonn, Aix-la-Chapelle și Bruxelles, unde a înregistrat numeroase succese, Mozart a sosit la Paris, la 18 noiembrie 1763, unde a rămas până în 1764.

Important pentru Mozart, în această perioadă petrecută la Paris, a fost întâlnirea cu muzicieni, precum Eckard, Le Grand, Hochbrucker și mai ales Schobert, clavecinist și compozitor al prințului de Conti. Aici, la Paris, la vârsta de șapte ani, Mozart a compus și a publicat primele lui opere definitive: patru sonate pentru clavecin cu acompaniament de vioară.

La 10 aprilie 1764, familia Mozart a plecat, către Londra, unde a fost primită de rege și regină. Au rămas aici timp de 16 luni. Șase sonate pentru clavecin și vioară sau flaut, două simfonii, precum și o serie întreagă de medaje și note au completat opera creată de copilul Mozart.

Întâlnirea lui Mozart cu Christian Bach nu s-a rezumat și nu s-a soldat numai cu lecțiile și sfaturile primite. Muzica lui Bach a lăsat urme în creația lui Mozart. Multe din caracteristicile proprii stilului lui Bach au trecut și s-au încrustat în arta componistică mozartiană.

După popasuri făcute la Haga și Amsterdam, în 1766, după trei ani de absență, Mozart s-a întors la Salzburgul natal. Apoi, însoțit de Leopold tatăl, a plecat din Salzburg, spre Italia, unde a rămas 15 luni. Călătoria a continuat prin Florența, Roma, Napoli, din nou Roma, unde Leopold și Mozart au fost primiți de papa Clement al XlV-lea.

La 26 decembrie 1770 a avut loc premiera operei "Mitridate", care a înregistrat un deosebit succes. Opera s-a cântat la Milano, de 30 de ori, în cursul stagiaturii 1770-1771. Marele succes a avut drept rezultat comanda unor alte piese necesare teatrelor italiene. În martie 1773, Mozart a părăsit definitiv Italia, la această dată încheindu-se și epoca turneelor artistice, a călătoriilor făcute în mai toate centrele muzicale europene ale epocii.

A doua perioadă a creației sale începe odată cu întoarcerea artistului, în 1773, la Salzburg. Căderea operei "Lucio Slla" a constituit prima lovitură artistică pe care Mozart a trebuit să o suporte. A fost șef de orchestră la curtea noului arhiepiscop între 1773-1781. Acești opt ani alcătuiesc cea de a doua perioadă din viața și creația lui Mozart. În 1777, la vârsta de 22 de ani, el scrisese în total trei sute de lucrări, aproape jumătate din întreaga sa creație. Mereu însoțit de tatăl său, a ajuns la Munchen, unde la 13 ianuarie 1775 a avut loc premiera "La Finta Giardiniera".

La 6 martie 1775, s-a reîntors la Salzburg, unde a rămas până în septembrie 1777. În catalogul mozartian, în această perioadă, se înscriu, în afară de "Re pastore", mai multe capodopere: sonata pentru pian, cunoscută ca sonata "Durnitz", o serenadă în re major și cinci Concerte pentru vioară și orchestră, compuse din aprilie până în decembrie.

Șirul creațiilor deosebite continuă într-un ritm din ce în ce mai accelerat. În 1776, a scris o interesantă serenadă, intitulată "Haffner-serenade", dedicată Elisabetei, fiica primarului Haffner din Salzburg, potrivit site-ului britannica.com.

Totul s-a schimbat o dată cu extraordinarul Concert nr. 9 în mi bemol major KV 271, terminat în ianuarie 1777. În istoria muzicii instrumentale, această lucrare premonitorie ocupă o poziție de joncțiune cu aceeași semnificație fundamentală ca și Cvartetele op. 20 de Haydn și Simfonia "Eroica" de Beethoven.

La 1 august 1777, Mozart înainta o scrisoare de demisie. Exasperat, prințul arhiepiscop a răspuns prin secretarul lui că tatăl și fiul puteau să meargă să-și caute norocul în altă parte. Leopold s-a supus și a rămas. Dar Mozart a profitat de libertatea, care îi fusese oferită cu brutalitate, pentru a pleca din Salzburg. Apoi, însoțit de mama lui, a început o călătorie care avea să-l ducă la Munchen, Augsburg, Mannheim și Paris. La 30 octombrie 1777, a sosit la Mannheim și a rămas aici până la 14 martie 1778.

La 23 martie 1778, după 12 ani de absență, Mozart pășea din nou pe străzile Parisului. Pus în legătură cu Jean Le Gros, director al Concertelor spirituale și cu Jean-Georges Noverre, maestru de balet al Operei, a scris pentru primul dintre aceștia două simfonii, iar pentru al doilea baletul "Mici nimicuri". Perioada petrecută la Paris a dat creației sale o strălucire nouă, care, fără a altera cu nimic definitiva închegare a personalității lui artistice, a mărit la maximum valoarea acestei personalități creatoare.

Între anii 1779-1780 a revenit la Salzburg. Acești ani, considerați ca irosiți de către Mozart, au îmbogățit totuși creația lui cu 73 de lucrări înregistrate în catalogul întocmit de Kochel.

Ultima parte a creației marelui artist începe cu premiera "Răpirea din serai", care a avut loc la 16 iulie 1782, la Burgtheater, și a stârnit reacții destul de contradictorii. Totuși, opera s-a cântat în toamna anului 1782 de 14 ori la Viena, iar, apoi, la Berlin, Munchen, Mannheim și Bonn. În 1783, s-a jucat întâi la Salzburg, apoi, la Praga. "Răpirea din serai" a fost lucrarea care l-a făcut pe Mozart iubit de publicul ceh.

Ulterior, "Nunta lui Figaro" și "Don Juan" i-au adus triumful.

Opera "Nunta lui Figaro" a fost scrisă în lunile martie și aprilie 1786. Ideea de a scrie lucrarea a pornit de la Lorenzo da Ponte, un reputat libretist, dar și un cunoscut și apreciat poet. Premiera a avut loc la 1 mai 1786, la Burgtheater. Relativ bine primită, reprezentată de nouă ori la Viena, în 1786, această capodoperă a fost reluată în anul următor, la Praga, cu un succes mult mai evident.

După întoarcerea la Viena, Mozart s-a consacrat compunerii operei "Don Giovanni", lucrare care i-a ocupat aproape în întregime timpul, în lunile iulie și august și a cărei premieră a avut loc, la Praga, la 29 octombrie 1787.

În cursul anului 1791, Mozart a scris numeroase capodopere. Primăvara, Mozart a început să lucreze "Flautul fermecat", al cărui libret fusese redactat de Emmanuel Schikaneder, director al teatrului "Auf der Wieden, im Freihaus". La 30 septembrie 1791, "Flautul fermecat" era prezentat pentru prima oară la Viena, cu Schikaneder în rolul lui Papageno. Primul act a deconcertat publicul, dar ce a urmat a dezlănțuit aplauzele.

Dar, Mozart a profitat prea mult de acest succes, care ar fi putut să-i relanseze cariera, pentru că la 5 decembrie 1791, 55 de minute după miezul nopții, firul vieții sale s-a rupt. Evenimentul a fost trecut sub tăcere, înmormântarea a fost dintre cele mai modeste, cei câțiva prieteni care au însoțit coșciugul nu au ajuns până la cimitir, iar trupul neînsuflețit a fost aruncat în groapa comună.

Speculațiile cu privire la cauza morții nu au lipsit, suspectându-se chiar o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, printre care cel mai cunoscut ar fi fost Antonio Salieri. Potrivit variantei cel mai des acceptată de istorici, genialul compozitor a murit de febră reumatismală recurentă și insuficiență renală reumatoidă.

Mozart a trăit 13.097 de zile, din care 3.720 le-a petrecut călătorind în peste 200 de orașe europene. Unele surse susțin că Mozart își scria întreaga operă muzicală în minte, auzind și perfecționând fiecare notă în parte, și abia apoi o așternea pe hârtie. Creația sa, de o mare perfecțiune a scriiturii, de o profundă originalitate și de o acută sensibilitate, are o semnificație unică în istoria muzicii.