NATO va interveni în Libia în următoarele ore
O posibilă intervenţie militară în spaţiul aerian din Libia ar putea ave loc în câteva ore, potrivit realitatea.net.
ONU a aprobat o intervenţie militară. NATO nu are voie să intervină şi terestru, dar poate distruge din aer ţintele de la sol.
"Nu se pune problema să facem ceva la sol. Este foarte clar. Alternativa, aceasta decurge direct de la sursă: efectiv, utilizarea forţei aeriene ", a declarat ministrul francez de externe, Alain Juppe, sosit la New York pentru a încerca să convingă ţările membre din Consiliul de Securitate să autorizeze un recurs la forţă contra armatei colonelului Muammar Gaddafi.
Loviturile vor avea loc " în curând", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului francez Francois Baroin la postul de radio RTL, afirmând că nu doreşte să precizeze pentru moment exact "când, cum şi câte ţinte, sub ce formă".
Raidurile aeriene vor fi probabil efectuate de SUA, Marea Britanie, Franţa şi Canada.
Potrivit Eurocontrol, Libia şi-a închis spaţiul aerian pentru avioanele civile străine, "până la noi ordine".
Libia a avertizat, joi, că orice intervenţie militară străină va periclita traficul aerian şi maritim în zona mediteraneană, ameninţând că va ataca atât ţinte civile, cât şi militare ca răspuns la acţiunea comunităţii internaţionale.
Fiul lui Gaddafi, Saif al-Islam, a declarat, vineri, că ţara sa nu se teme de rezoluţia ONU ce autorizează acţiunea militară împotriva Libiei, relatează Al Arabiya.
Forţele loiale liderului libian Muammar Gaddafi bombardau, vineri, oraşul Misrata, situat la 200 de kilometri est de Tripoli şi controlat de opoziţie, după o noapte de tiruri cu armament greu, a anunţat un purtător de cuvânt al rebelilor.
Gaddafi cere un armistiţiu cu rebelii.