Campania "Paştele pentru fiecare" a ajuns la Floreşti. Deputaţii democraţi au mers în sate să ajute oamenii
Deputaţii democraţi au lăsat munca de birou şi au mers să împartă bătrânilor colete cu produse pentru masa de sărbătoare. Acţiunile se desfăşoară în cadrul campaniei "Paştele pentru fiecare". Aleşii poporului au participat, alături de localnicii din raionul Floreşti, la acţiuni de salubrizare.
La cei 88 de ani, mătuşa Vera din satul Vertiujeni a rămas singură. Copiii, împrăştiaţi prin ţară, îi păşesc pragul casei doar de sărbători.
"Aş căuta pe cineva să vină să mă ajute, dar pe cine, nu vine nimeni. Fără de parale nu doreşte nimeni. Da eu am doar pensia, nimic nu am, eu din pensie trăiesc",a relatat locuitoare a satului Vertiujeni, Vera Istratiuc.
Iar în satul Văscăuţi, deputatul Eugen Nichiforciuc a participat la camapania de salubrizare a localităţii.
"Am făcut ordine, am ajutat bătrânii care au avut nevoie poate chiar şi de prezenţa noastră, ca să le aducem câte un strop de fericire înaintea sărbătorilor de Paşte. În aceste clipe ne simţim şi noi mai buni la inimă. Simţim că au nevoie cetăţenii noştri de comunicare", a spus deputat PDM, Eugen Nichiforiuc.
"Ne pregatim de Paşte să fie frumos, curat în sat. Am prăşit, am măturat, acum pregătim varul ca să văruim".
"Facem curăţenie în tot satul, lumea a ieşit la făcut curat. Săptămâna viitoare începem să coacem deja cozonacul, biscuiţii, pasca",
Şi în Temeleuţi oamenii au făcut curăţenie în parcul din sat şi în preajma instituţiilor publice.
"Cosim buruienele, strângem uscăturile care au rămas de astă iarnă ca să fie curat la Paşte, pe 1 mai. Aici vin oamenii din sat şi se odihnesc".
Campania socială "Paştele pentru fiecare" a fost lansată în data de 19 aprilie şi va dura până la Paşte. Cele peste 900 de echipe locale ale PDM, din întreaga ţară, se vor mobiliza pentru a sprijini persoanele și familiile aflate în dificultate.