A cerut MITĂ DE SUTE DE EURO de la un elev. Un instructor auto din Bălţi, REŢINUT de ofiţerii CNA
Un instructor auto din Bălţi a fost prins în flagrant delict de ofiţeri CNA şi procurorii anticorupţie. Bărbatul este bănuit de trafic de influenţă.
Potrivit denunţătorului, instructorul împreună cu o persoană neidentificată la moment, ar fi pretins 350 de euro de la un elev, susţinând că are influenţă asupra unor angajaţi din cadrul Secţiei Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Băţi, în vederea promovării examenul auto şi eliberarea ulterioară a permisului de conducere.
Bănuitul a fost prins în flagrant delict în momentul primirii celor 350 de euro. Bărbatul a fost recunoscut în calitate de bănuit şi reţinut pentru 72 de ore.
Pe acest caz a fost pornită o cauză. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la şase ani de închisoare sau o amendă de până la 80.000 de lei.