De doi ani circulăm în UE fără vize: Numărul moldovenilor care vizitează Europa a crescut considerabil
Numărul moldovenilor care vizitează ţările din vestul Europei a crescut considerabil în ultimii doi ani, de când ţara noastră beneficiază de regim liberalizat de vize. Datele agenţiilor de turism de la noi arată că oamenii din Moldova preferă vacanţele în Spania, Italia şi Grecia, în schimbul Ucrainei.
Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că numărul clienţilor care pleacă în vacanţă în Europa s-a mărit de 10 ori în cazul unor destinaţii.
"A crescut numărul turiştilor care merg în vacanţe city tour-uri, în trip-uri de două-trei zile prin Europa, cum ar fi tur spre Budapesta-Viena, care este foarte popular. Budapesta, Viena, Bratislava sau Praga inclusă", a afirmat Ion Curmei, directorul unei agenţii de turism.
Moldovenii sunt mulţumiţi că, odată cu obţinerea regimului fără vize, au scăpat de cozile de la ghişeele ambasadelor şi pot călători liber pe teritoriul UE, timp de 90 de zile, doar cu paşaportul biometric şi bani pentru întreţinere:
"Călătoresc destul de des, mă strădui pe an să fac câte două călătorii cel puţin, fie măcar şi până în România, findcă e alt aer şi îmi dă puteri."
"În aceşti doi ani, am călătorit de două ori. Am fost în Italia şi sunt foarte bucuroasă. Plângeam de bucurie când am trecut Adriatica pe vapor. Am ajuns în Grecia. Plâng de bucurie, e foarte frumos."
Pentru alţii, gândul de a putea vedea frumuseţile din Europa rămâne un vis:
"Eu călătoresc numai pe deal, la lucru. Unde să mă duc, n-am niciun leu. N-am acolo la cine mă duce. Iată până la oraş, la Chişinău şi înapoi."
Deputaţii au reiterat, la şedinţa Parlamentului, că evenimentul istoric de acum doi ani reprezintă un succes remarcabil pentru ţara noastră.
"Acum doi ani, cetățenii Republicii Moldova au obținut dreptul de a călători fără vize în toate statele membre a Uniunii Europene. Republica Moldova este primul stat membru al Parteneriatului Estic care a obținut liberalizarea regimului de vize", a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu.
"Sunt peste 500.000 de cetățeni ai Republicii Moldova, care în doi ani au putut să se simtă cetățeni europeni, călătorind fără restricții, fără probleme, fără a sta la coadă la ambasade, fără a găsi bani și a plăti tot felul de intermediari cu uneori patru-cinci mii de euro”, a precizat deputatul neafiliat, Iurie Leancă.
Potrivit statisticilor, în cei doi ani de când a fost abolit regimul de vize, au fost înregistrate aproape 1,5 milioane de călătorii ale moldovenilor spre ţările Uniunii Europene. În total, s-au înregistrat circa 9 milioane de traversări ale frontierei de stat, iar o treime dintre acestea sunt efectuate în baza paşapoartelor biometrice.
- Mai au până ajung la nivelul Moldovei. De ce nu vor primi LIBER la VIZE Tbilisi şi Kievul
- OFICIAL! A întrat în vigoare acordul care permite moldovenilor să meargă FĂRĂ VIZE în Ecuador
- VESTE BUNĂ! Alte trei ţări, printre care Ucraina, se pot bucura de regim liberalizat de vize cu UE
- De ce e bine să fii moldovean. Inclusiv din cauza unui paşaport puternic
- Comisia Europeană a propus liberalizarea regimului de vize pentru Ucraina
- Succes remarcabil pentru ţara noastră! Declaraţiile deputaţilor despre regimul liberalizat de vize cu UE