Proteste de amploare de Ziua Muncii, în mai multe țări ale lumii. Ce revendicări au manifestanții
În 66 de ţări ale lumii este consemnată astăzi Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii.
În unele țări, zeci de mii oamenii au participat la proteste pentru a cere condiţii mai bune de muncă şi salarii mai mari.
Pentru ruși parada de 1 mai rămâne însă o tradiţie de nezdruncinat. Evenimentul a fost marcat în Piaţa Roşie de la Moscova, unde s-au adunat zeci de mii de oameni. Aceștia au venit cu flori, baloane și drapeluri și au ascultat muzică din perioada sovietică.
Peste 30.000 de muncitori din capitala Indoneziei, Jakarta, au umplut străzile și au mărșăluit pașnic, pentru a marca Ziua Internațională a Muncii. Demonstranții au cântat cântece și au scandat sloganuri prin care solicită mai multe drepturi pentru lucrătorii:
"Suntem aici pentru a cere drepturile noastre, dorim ca guvernul să revoce articolul nr.78, deoarece ne oprește de la obținerea unui salariu echitabil."
Și în Hong Kong mii de oameni au profitat de această zi pentru a cere condiţii mai bune de muncă:
"Salariul meu este de 140 de dolari pe lună, dar ar fi mai mai bine pentru noi dacă am primi 207 dolari, astfel încât să putem acoperi cheltuielile noastre de zi cu zi."
Iar membrii sindicatelor muncii din Filipine au cerut guvernului să mărească salariul minim într-un mod mai neobișnuit. Ei au aprins un rug în jurul căruia au dansat. Asta în contextul în care, aproximativ 40 la sută dintre filipinezi sunt remuneraţi cu mai puţin de doi dolari pe zi.
Ziua Muncii are o istorie de peste o sută de ani. În 1 mai 1886, muncitorii din Chicago au organizat o grevă şi au cerut ca ziua de muncă să fie redusă la opt ore. Manifestaţiile s-au încheiat cu violenţe între protestatari şi poliţie. După un an, Congresul Internaţionalei a II-a de la Paris a decis ca, în fiecare an, în data de 1 Mai, să se desfăşoare manifestaţii, în amintirea grevei muncitorilor americani.
- Ziua Muncii, marcată la nivel mondial. Sindicatele organizează manifestații în întreaga lume
- Miting de 1 mai în toată regula la Bălţi. Tradiţia este respectată cu stricteţe de sute de oameni
- Violenţe, proteste şi greve. Cum au marcat oamenii muncii de pe glob ziua de 1 MAI
- Ziua Muncii, sărbătorită până noaptea târziu în cluburile şi parcurile din Capitală (VIDEO)
- Este marcată Ziua Mondială a Alimentaţiei. Câţi moldoveni suferă REAL de foame
- Reforma muncii în Franţa: Documentul a provocat PROTESTE VIOLENTE