Mesele copioase de Paşte, povară pentru sănătate! Sute de moldoveni au solicitat ajutorul medicilor
Mesele copioase doldora cu bucate şi băuturi alcoolice lovesc dur în sănătate. De aceea, în perioada sărbătorilor pascale, mulţi moldoveni ajung la spital.
Doar la Institutul de Medicină Urgentă din Capitală, în ziua de Paşte, numărul solicitărilor a fost dublu faţă de zilele obişnuite.
Aproape 600 de oameni au avut nevoie de ajutorul medicilor. Cei mai mulţi dintre aceştia au ajuns la spital din cauza intoxicaţiilor şi a tensiunii arteriale.
"Cu părere de rău, multe dintre persoanele ce s-au adresat, erau în stare de ebiretate. În ziua Paştelui am primit în jur de 200 de adresări. Acelaşi lucru și în a doua zi. Persoanele au fost internate cu traumatisme uşoare la aparatul locomotor, stare de ebrietate și pancreatite", a precizat şeful departamentului de Medicină Urgentă, Igor Curov.
Medicii spun că unele persoane au ajuns la spital şi după o supradoză de droguri.
La Spitalul de boli infecţioase "Toma Ciorbă" din Capitală numărul adresărilor a scăzut însă. Medicii au şi o explicaţie.
"Tot timpul ducem iluminarea sanitară, aşa cum spunem noi, ca lumea să ştie cum să păstreze alimentele, cum să păstreze produsele, bucatele care sunt pregătite, să respecte regimul de păstrare şi de folosire a alimentelor", a menționat vicedirectorul Spitalului de boli infecţioase "Toma Ciorbă", Ludmila Simonov.
Oamenii sunt îndemnaţi ca, de sărbători, să mai taie din porţii:
"Noi menţinem ceea ce avem şi nu abuzăm de bunurile care sunt căci ne strică sănătatea. Rog toată lumea să aibă grijă de sănătate căci e mai scumpă decât toate."
"S-a mâncat ca de obicei de sărbători, dar trebuie să-şi ştii limita, ca pe urmă să nu-i fie greu organismului."
Tot zilele acestea, un bărbat din Norvegia, venit în vizită în ţara noastră, a murit într-un club de noapte din Capitală, după ce a făcut insuficienţă cardiacă.
Medicii avertizează că numărul cazurilor de intoxicaţii ar putea creşte după Paştele Blajinilor. Şi asta din cauza consumului excesiv de alcool sau a alimentelor rămase încă de la Paşte.