Mafia rusească s-a băgat în fotbal. Cum avea loc spălarea de bani prin intermediul cluburilor sportive
Poliţia portugheză, sprijinită de Europol, a destructurat un grup infracţional organizat transnaţional, alcătuit în principal din cetăţeni ruşi care practicau spălarea banilor prin intermediul unor cluburi de fotbal din Europa, scrie libertatea.ro.
În cadrul "Operaţiunii Matrioskas", Europol a descoperit că modus operandi al grupului infracţional organizat era să identifice cluburi de fotbal cu dificultăţi financiare din Uniunea Europeană.
Ulterior, erau infiltraţi aşa-zişi binefăcători care ofereau finanţele imperios necesare pentru acele cluburi, sub forma unor donaţii pe termen scurt sau investiţii.
După ce câştigau încrederea conducerii, acei "binefăcători" orchestrau achiziţionarea clubului de fotbal respectiv.
Achiziţionarea unor astfel de cluburi este facilitată de către persoane fizice care acţionează ca un paravan pentru reţele opace şi sofisticate ale unor companiilor, deţinute în mod invariabil de către societăţi fictive înregistrate ca offshore-uri, în paradisuri fiscale.
Astfel, proprietarii reali şi cei care controlează în cele din urmă clubul rămân neidentificaţi, la fel şi adevărata origine a fondurilor folosite pentru a-l achiziţiona.
Odată ce cluburile de fotbal ajung sub controlul mafiei ruse, domeniul vast de aplicare al tranzacţiilor financiare, al fluxurilor de bani transfrontaliere, şi al deficienţelor în materie de guvernare permite ca aceste entităţi sportive să fie folosite pentru a spăla bani negri, precum şi pentru activităţi de pariuri .
Potrivit Sunday World, poliţia portugheză şi Europol au percheziţionat sediul clubului Uniao Leiria, din liga a treia de fotbal din Portugalia. Sursa citată menţionează că alte trei cluburi de fotbal din Portugalia sunt investigate.
Europol a mai precizat că "Operaţiunea Matrioskas" a contribuit la identificarea unor infracţiuni de anvergură în Austria, Germania şi Marea Britanie, dar nu a oferit detalii suplimentare.
- Cad capete la FIFA! Un nou val de arestări a avut loc în dosarul corupţiei în fotbalul internaţional
- Un bancher rus, implicat în schema de spălare de bani prin băncile din Moldova, căutat de Interpol
- Lovitură pentru un nume greu din FIFA: A fost arestat, fiind acuzat de fraudă şi spălare de bani
- Demisiile se ţin lanţ. Încă o persoană cu funcţie înaltă din FIFA a fost concediată
- Infractori, reținuți la Dubăsari! Pentru acțiunile lor riscă ANI GREI DE PUȘCĂRIE
- Dosarul MAIB: Administratorul bazei de date a S. A Registru-Corect, REȚINUT pentru spălare de bani