OFERTE FIERBINŢI! Cât costă să îţi trimiţi copilul la o tabără de vară în străinătate
A rămas mai puţin de o lună până începe vara, iar agenţiile de turism abundă cu oferte pentru tabere de odihnă din străinătate pentru copii. Printre cele mai atractive destinaţii sunt România, Bulgaria şi Grecia.
Părinţii pot alege să-şi trimită copiii la una dintre taberele montane din România. Preţul este de aproximativ 150 de euro şi include drumul tur-retur, asigurare medicală, cazare pentru o săptămână într-un hotel de trei stele şi cinci mese pe zi.
În timpul sejurului, copiii sunt implicaţi în activităţi sportive și diferite concursuri.
Cu 30 de euro mai mult costă o săptămână într-o tabără de odihnă din Bulgaria, iar în Grecia - preţul este de aproximativ 240 de euro.
Acolo adolescenţii pot învăţa să gestioneze afaceri şi au posibilitatea să facă ore de limbă engleză şi de matematică.
Cei mai înstăriţi pot alege taberele din Malta sau Marea Britanie, unde un sejur costă de la câteva sute până la câteva mii de euro.
- Early booking, oferta ideală pentru moldovenii care își plănuiesc vacanța de vară
- În drum spre Rio de Janeiro, flacăra olimpică va trece printr-o tabără de refugiaţi din Grecia
- Sejurul la taberele de vară pentru copii a devenit mai scump
- Oferte tentante! Unde ai putea să mergi în pelerinaj înainte de sărbătorile de Paști
- Vrei să mergi în vacanţă? Agenţiile turistice au OFERTE GENEROASE spre destinaţii EXOTICE
- OFERTE TENTANTE! Privilegiile turiştilor ruşi care vor să se odihnească în România