Ziua Victoriei, celebrată la Orhei. Pe scenă au urcat artişti din Moldova şi Rusia
Ziua Victoriei a fost celebrată la Orhei printr-un concert susţinut de artişti autohtoni şi de peste hotare. Iar surpriza pentru veterani, cărora le-au fost oferite locurile de onoare, a venit din partea interpretului rus Lev Leşenco. Artistul a cântat renumita melodie „Deni pobedî".
La concertul organizat pe terenul sportiv din centrul oraşului Orhei au fost invitaţi veterani din toată ţara. Printre ei şi Vasilii Rvacev, care ne-a povestit despre ziua în care s-a încheiat războiul. Atunci se afla la Ploieşti, România.
"Am sărbătorit victoria abia a doua zi. Până atunci nu băusem şi nu fumasem. Şi când acolo, mi-au turnat un pahar cu votcă. Am băut şi m-am îmbătat. Am plâns pentru că nu am ajuns la Berlin. Iar un căpitan mai în vârstă mă liniştea şi îmi spunea: Bucură-te, mucosule, că nu eşti la Berlin", a spus veteranul celui de-al Doilea Război Mondial, Vasilii Rvacev.
"Este demn de respect şi onoare. Trebuie să cinstim memoria celor căzuţi pe câmpul de luptă şi să-i respectăm pe cei rămaşi în viaţă", a spus interpreta Olia Tira.
"9 mai este o zi deosebită. Din păcate, anul acesta, nu am reuşit să o sărbătorim cum se cuvine, fiindcă e Paştele Blajinilor şi nu e bine să fie prea multă muzică şi veselie. De aceea, am hotărât să marcăm Ziua Victoriei în data de 7 mai", a spus primarul oraşului Orhei, Ilan Şor.
Concertul dedicat Zilei Victoriei a fost organizat cu suportul Ambasadei Rusiei în Moldova.
- O nouă şedinţă de judecată în dosarul lui Vlad Filat
- Primele alocații pentru nou-născuți au fost oferite de către primarul Ilan Șor
- CONCERT GRANDIOS la Orhei. Interpreţi autohtoni și din România au încins atmosfera de 14 februarie
- Tort şi şampanie de la Ilan Shor. Cine s-a ales cu cadouri de la primarul de Orhei
- Ilan Șor, la raport! Primarul de Orhei și-a prezentat planurile mărețe pentru oraș
- Concert cu stele de estradă la Orhei. Cum s-a manifestat Jasmin, soţia primarului orheian