PROPUNEREA OSCE: O nouă rundă de negocieri 5+2 să aibă loc în iunie la Berlin
Negocierile în formatul "5+2" ar putea fi reluate în luna iunie, după o pauză de aproape doi ani.
Subiectul a fost discutat la întrevederea vicepremierului pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, cu reprezentantul special al OSCE, Cord Meier-Klodt, care în aceste zile se află în ţara noastră. Bălan a menţionat că autorităţile de la Chişinău sunt gata să discute orice subiect în acest format, cât mai curând posibil.
Reprezentantul OSCE, Cord Meier-Klodt, a menționat că participarea la formatul "5+2" nu trebuie condiţionată, iar reluarea negocierilor va aduce beneficii locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
"În principiile și procedurile formatului "5+2" este stipulat că nu trebuie să existe precondiții pentru rundele de negocieri. În pachetul meu de propuneri este indicată și o dată concretă: începutul lunii iunie, la Berlin. Este un beneficiu oferit ambelor părți, pentru a promova chestiunile ce-i privesc pe oameni", a spus Cord Meier-Klodt.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, a menţionat că autorităţile de la Chişinău sunt gata să se implice în soluţionarea tuturor problemelor.
"Din partea Chișinăului am confirmat disponibilitatea de a participa, de a întreprinde măsuri care ar contribui la îmbunătățirea dialogului dintre ambele maluri ale Nistrului. Pe această linie avem întreaga susținere a autorităților moldovenești", a spus Gheorghe Bălan.
Reprezentantul special al OSCE urmează să aibă, astăzi, o întâlnire la Tiraspol cu principalul negociator din partea regiunii, Vitali Ignatiev. Discuţiile în formatul "5+2" nu au mai avut loc din vara anului 2014. Asta pentru că Tiraspolul, în continuare, condiţionează participarea sa în acest format.
Transnistria