Europarlamentar: Fiecare cetățean, care urmăreşte binele țării, este binevenit la dialog cu UE și SUA
Fiecare cetățean, care urmăreşte binele țării, este binevenit la dialog cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Astfel a comentat europarlamentarul Norica Nicolai vizita în SUA a prim-vicepreședintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.
Într-un interviu oferit pentru Prime TV, oficialul român susține că, prin această vizită, Vlad Plahotniuc a avut drept obiectiv asigurarea binelui Moldovei.
"Cred că orice cetățean moldovean, indiferent cum îl cheamă, care dorește binele țării lui este binevenit în dialogul cu UE, SUA sau cu oricine ar dori", a declarat deputatul în Parlamentul European Norica Nicolai.
Și europarlamentarul Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor şi Democraților din Parlamentul European, Andi Cristea, consideră că UE și SUA trebuie să fie deschise persoanelor care pledează pentru continuarea cursului european al țării noastre.
"UE trebuie să se angajeze într-un mod constructiv cu acei oameni care dețin puterea, în mod real, inclusiv în RM. Vedeți cine are puterea reală, de facto, în RM poate să genereze transformări și evoluții. Într-un scenariu pozitiv aceste soluții sunt benefice pentru cetățeni", a conchis deputatul european Andi Cristea.
Prim-vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a efectuat, săptămâna trecută, o vizită în SUA, la invitația Consiliului Atlantic.
Politicianul a avut întrevederi cu adjunctul secretarului american de stat, Victoria Nuland, cu directorul executiv al FMI, Menno Snel, lideri de opinie și oameni de afaceri.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chişinău, James Pettit, a încurajat vizitele oficialilor moldoveni la Washington, precum cea a prim-vicepreşedintelui PDM.
Politică