AFACERE ILEGALĂ! Suspecții contrafăceau băuturi alcoolice de diferite mărci cunoscute
Embed:
Alcool, etichete și sticle în sumă de aproape un milion de lei depistate în Capitală. Suspecții, patru bărbați cu vârste cuprinse între 35 și 40 de ani, vindeau băuturile la un preț redus, fără achitarea taxelor și fără timbre de acciz.
Bărbații contrafăceau, apoi comercializau băuturi alcoolice de diferite mărci cunoscute, atât autohtone cât și străine. Aceștia îi păcăleau pe clienți că băuturile sunt originale.
S-a constat, de asemenea, că indivizii livrau băuturile către restaurante, baruri, localuri de agrement și alte întreprinderi. Ei nu au putut prezenta niciun act ce le-ar permite desfășurarea activității.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Dacă li se va demonstra vinovăția, bărbații riscă închisoare de la 3 la 7 ani.