Intervenţie NEOBIŞNUITĂ într-un cimitir din Capitală! Voluntarii au alergat prin ploaie să-l prindă
Intervenţie mai puţin obişnuită într-un cimitir din Capitală. Un grup de voluntari şi membri ai unei asociaţii pentru protecţia animalelor au încercat să prindă un câine, care avea capul blocat într-un borcan de plastic.
După o jumătate de zi de efort, operaţiunea de salvare s-a soldat însă cu eşec.
În schimb, voluntarii i-au luat în grijă pe cei şase pui ai animalului.
Speriat, câinele s-a ascuns printre morminte şi nu a mai putut fi prins. Tinerii spun că animalul umblă cu borcanul în cap de mai multe zile.
"Am intervenit aici cu voluntari. Să-i scoatem din cap borcanul. Folosim un preparat cu armă pneumatică, improvizată. - Ca să adoarmă. Un preparat care mobilizează câinele", a spus președintele Asociaţiei Obşteşti "Alga", Valentina Dudnic.
Patrupedul s-a pierdut prin cimitir, iar din cauza ploii, operațiunea a fost abandonată.
"Practic în fiecare zi avem apeluri. Sunt cazuri și mai grave. Întrebarea cu câinii vagabonzi e strașnică, la noi ori sunt otrăviți, ori iată după cum vedeți", a spus Valentina Dudnic.
Cei șase pui găsiţi de voluntari vor fi duşi la un azil pentru câinii fără stăpân.
- Sărbătoare mare! Tradiţii şi obiceiuri de Paştele Blajinilor
- Cimitirile, furnicare adevărate de Paştele Blajinilor. Mii de oameni i-au pomenit pe cei dragi (FOTO)
- Patru persoane, reţinute într-un cimitir din Capitală. Incredibil ce au îngropat lângă un mormânt
- VANDALISM într-un cimitir din Soroca. Mai multe morminte au fost DISTRUSE de trei minori
- NO COMMENT: "Săptămâna modei în cimitir". Cum s-au îmbrăcat moldovencele la Paştele Blajinilor (FOTO)
- Un minor din Ocniţa a fost reţinut după ce a furat mai multe cruci din cimitir