Galaxy Surfboard, prima placă de surf inteligentă (VIDEO)
Aceasta este prima şi momentan singura placă de surf inteligentă şi este dedicată antrenamentului.
Samsung a văzut o oportunitate într-un sport care până în prezent nu a primit prea mare atenţie de la producătorii de tehnologie, realizând o ediţie unică de placă de surf dedicată campionului mondial Gabriel Medina, scrie Go4it.
Samsung Galaxy Surfboard este o placă de surf futuristă în design, care integrează un display cu LED-uri în partea de sus. Medina, singurul care dispune de asemenea echipament, poate vedea astfel informaţii în timp real despre vânt, valuri şi alte condiţii meteorologice, care ar putea să îl ajute în timpul antrenamentelor.
Acest lucru este posibil folosind un smartphone Samsung, care este introdus într-un locaş special în corpul plăcii de surf, notează Go4it.
Display-ul poate de asemenea să afişeze mesaje text, trimise de antrenorul său de pe malul mării. Conform Samsung, mesajele pot fi transmise wireless de la o distanţă de maximum 100 de metri. Compania coreană a declarat însă că aceste plăci de surf nu vor fi vândute niciodată către consumatorii de rând, fiind unelte dedicate profesioniştilor.
De asemenea, momentan nu există planuri pentru a oferi alte plăci inteligente de surf către alţi atleţi, Gabriel Medina fiind singurul din lume echipat cu aşa ceva. Mai mult ca sigur că placa nu va putea fi folosită în competiţii oficiale, informaţiile afişate putând oferi un avantaj real.