Rusia scoate ARTILERIA GREA: Pe CINE ar putea trimite la EUROVISION 2017, care va avea loc în Ucraina
Directorul artistic al Corului Armatei Ruse a anunţat intenţia grupului de a participa la ediţia din 2017 a concursului Eurovision, care va avea loc în Ucraina, în contextul tensiunilor care se menţin la un nivel ridicat între cele două ţări, după victoria surprinzătoare a Ucrainei la Eurovision 2016, scrie Adevarul.ro.
În urma unor comentarii cu tentă politică apărute în Rusia după victoria reprezentantei Ucrainei la Eurovision 2016, directorul artistic al Corului Armatei Ruse (Corul Ansamblului Alexandrov) a anunţat că grupul este dispus să reprezinte Rusia la concursul Eurovision de anul viitor.
"Atunci când Moscova a găzduit Eurovisionul în urmă cu câţiva ani, am susţinut un scurt program solo acolo şi, dacă ni se oferă posibilitatea de a apărea la un alt concurs Eurovision, noi suntem pregătiţi să facem acest lucru", a declarat directorul corului, Ghenadie Saheniuk, pentru postul de radio Govorit Moskva, citat de agenţia de presă TASS.
El a adăugat şi că acest cor poate să îşi modifice formatul show-urilor sale pentru a respecta regulamentul concursului: "Suntem pregătiţi să analizăm şi să discutăm orice format de participare în concurs."
Trofeul acestei ediţii a ajuns la Jamala, o artistă de origine tătară ce a reprezentat Ucraina cu piesa "1944", al cărei mesaj a stârnit controverse şi a reaprins conflictul mocnit cu Rusia.
Melodia, care a obţinut un total de 534 de puncte, vorbeşte despre deportarea în masă, din anul 1944, a tătarilor din Crimeea, ordonată de Iosif Stalin, un capitol al istoriei ţării descris de parlamentul ucrainean drept un genocid.
- Critici și laude la adresa Jamalei. Ce declarații au fost făcute față de rezultatul final al Eurovisionului
- Inundată de flori și aplauze! Jamala, întâmpinată ca o EROINĂ în Ucraina (VIDEO)
- Rusia ameninţă că NU VA PARTICIPA la ediţia de anul viitor a Eurovisionului
- Preşedintele turc a felicitat-o pe Jamala pentru victoria de la Eurovision 2016
- Jamala, câştigătoarea concursului Eurovision 2016, a devenit artistă a poporului în Ucraina
- PETIŢIE: 200.000 de semnatari CER schimbarea rezultatelor votării la Eurovision