Primarul Capitalei, copleșit de emoții în ajunul nunții. Ce i-au dorit colegii de partid și consilierii din opoziție
Gata cu viaţa de burlac. Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, se căsătoreşte astăzi cu jurnalista Anişoara Loghin.
Edilul şi aleasa inimii sale vor organiza astăzi atât cununia, cât şi ceremonia propriu-zisă, care va avea loc într-un restaurant din sectorul Botanica. Până astăzi, cuplul a ţinut în secret toate detalii evenimentului.
Cu o zi înainte de petrecere, Dorin Chirtoacă nu părea preocupat de marele eveniment. Pentru a scăpa, probabil, de emoţii primarul a fost la muncă şi a participat la evenimente publice.
Deşi mirii nu au făcut publice numele nașilor, invitaţii ne-au destăinuit că cei doi vor fi cununaţi de niște prieteni de-ai edilului la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla din Capitală. Naşii nu sunt persoane publice şi locuiesc în România.
În lista invitaţilor la nuntă se regăsesc persoane publice, colegi de partid şi prieteni apropiaţi ai celor doi. Unii consilieri liberali spun că vor ţine cont de doleanţele mirilor şi le vor dărui cărţi la nuntă.
"Cadouri am pregătit cărţi de citit, aşa au solicitat chiar şi tinerii. Cred că ulterior cuiva o să facă o donaţie la o casă de copii sau la o şcoală. Ar merita o vacanţă împreună cu soţia şi să uite de treburile oraşului şi să vină cu puteri noi", a spus consilierul fracțiunii PL din CMC, Vadim Cojușneanu.
"Sănătate, fericire, mulţi ani, copii frumoşi şi o viaţă cât mai frumoasă împreună", a precizat consilierul PL, Iurie Năstas.
În schimb, consilierii din opoziţie, care nu au fost invitaţi la nuntă, îi sugerează primarului să se dedice mai mult vieţii de familie.
"Îi e greu lui să lucreze aici în primărie poate să elibereze locul acesta. Cum se spune în limba rusă EMU NADA ELA UJĂ. Asta se vede. Foarte bine că se formează încă o familie în ţara noastră", a menționat preşedintele fracţiunii PCRM din CMC, Vasile Chirtoca.
"Nunta e nuntă, viaţa privată e viaţă privată. Îi doresc cele mai frumoase lucruri să le aibă în viaţa privată, în rest tot ce ţine de profesional ne clarificăm aici la Primărie", a precizat președintele fracțiunii PSRM din CMC, Ion Ceban.
PUBLIKA.MD amintește că Dorin Chirtoacă a cerut-o în căsătorie pe jurnalista Anișoara Loghin în data de 31 august 2015, pe scena din Piața Marii Adunări Naționale. Chirtoacă are 37 de ani și este la cel de-al treilea mandat de primar al Capitalei. Aleasa lui, Anișoara Loghin, este jurnalistă şi are 26 de ani.
Actualitate
- Mai multe limitatoare de viteză pentru a preveni UCIDERILE de pietoni. Chirtoacă: Este unica soluţie
- CONFLICTE la Primărie. Șeful Direcției Sănătate ignoră suspendarea din funcţie: "Decizia CMC este ILEGALĂ"
- Dorin Chirtoacă se apucă de ERADICAREA CORUPŢIEI din Primăria Chişinău. Pentru început a făcut ASTA
- Blocurile din Capitală vor rămâne fără căldură. Cum au reacţionat locatarii şi ce spun meteorologii
- Dorin Chirtoacă a vizitat cascada de pe Bulevardul Constantin Negruzzi. Cum i s-a părut (FOTO)
- NUNTA ANULUI ÎN MOLDOVA: Cine sunt naşii cuplului Dorin Chirtoacă şi Anişoara Loghin