Reacția Avocatului Poporului, Mihail Cotorobai, după împiedicarea marşului "Fără frică"
Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, dezaprobă acţiunile care au condus la împiedicarea desfăşurării Marşului solidarităţii “Fără frică”, organizat pe 22 mai.
Avocatul Poporului aminteşte de faptul că dreptul la libertatea de întrunire paşnică este consfinţit în articolul 40 al Constituţiei Republicii Moldova, garantat de articolul 11 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului oricărui subiect de drept care intenţionează să organizeze o asemenea manifestaţie şi că acest drept este unul fundamental într-o societate democratică.
Mihail Cotorobai mai accentuează că nu este exclus ca o anumită manifestaţie să nemulţumească alte persoane ostile ideilor sau revendicărilor pe care le susţin organizatorii acelei manifestaţii. Cu toate acestea, şi într-o asemenea situaţie, într-o democraţie, dreptul de a contramanifesta nu poate să meargă pînă la a paraliza dreptul de a manifesta.
Ombudsmanul subliniază că o eventuală organizare a unei contramanifestaţii violente sau a unei manifestaţii extremiste sau cu intenţii violente de către alte persoane care nu sunt membre ale asociaţilor sau partidelor organizatoare nu poate şi nu trebuie să conducă sa suprimarea acestui drept. Avocatul Poporului a menţionat că CEDO, în cauza Stankov et Organisation macedonienne unie nden c/Bulgarie, a arătat în mod clar - libertatea de reuniune paşnică trebuie, în mod necesar, să includă şi dreptul la protecţie împotriva unei contramanifestaţii, deoarece nu pe această cale pot fi rezolvate problemele controversate într-o societate democratică.
De asemenea, Mihail Cotorobai susţine că libertatea de conştiinţă nu poate fi suprapusă libertăţii de opinie şi celei de întrunire. Promovarea unui drept sau a unei libertăţi nu poate şi nu trebuie să fie realizat în detrimentul exercitării altor drepturi şi libertăţi fundamentale ale altor categorii de persoane, afirmă Ombudsmanul.