Republica Moldova va primi un grant de 3 milioane de euro pentru modernizarea CET-NORD
S.A CET-Nord va fi modernizat cu ajutorul unui grant de 3 miliaone de euro. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege privind ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și BERD.
Grantul în valoare de 3 mln. Euro va fi alocat din Fondul Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și de Mediu (E5P).
Proiectul prevede retehnologizarea centralei termice care funcționează pe bază de cărbune în centrală termică pe bază de biocombustibil, instalarea a trei motoare pe gaz cu capacitatea de 4,4 MW, fiecare pentru generarea simultană de energie termică și electrică.
De asemenea, se vor substitui pompele de rețea şi monta convertizoare de frecvență la instalațiile de pompare. Totodată în blocurile locative se vor instala 169 puncte termice individuale.
În rezultatul implementării proiectului de modernizare a sistemului termoenergetic din Bălți vor beneficia de energie termică la tarife accesibile circa 100 000 de consumatori. De asemenea, locuitorii municipiului vor beneficia de un mediu mai curat, cu emisii minime de CO2 şi alte gaze cu efect de seră.
Proiectul de modernizare a sistemului termoenergetic din mun. Bălți are un buget total de 10 mln. Euro, dintre care 3 milioane de uro constituie grant acordat din mijloacele E5P, iar 7 milioane Euro credit acordat în 2015 de BERD întreprinderii SA “CET-Nord”.
Acesta este primul proiect din Moldova care beneficiază de finanţare din fondul E5P, la care Republica Moldova a aderat recent. Partenerii care au contribuit la acest fond pentru Republica Moldova sunt Uniunea Europeană, Suedia, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Lituania, Moldova, Norvegia, Polonia, România și Republica Slovacă. Fondul are un capital de 180 milioane de euro și este administrat de BERD.