Premierul Filip despre implementarea unor politici, dezvoltarea regiunilor şi prosperarea ţării
Implementarea unor politici corecte și eficiente de dezvoltare a regiunilor sunt cruciale pentru prosperarea ţării. Declaraţia a fost făcută de prim-ministrul Pavel Filip în cadrul întrevederii cu reprezentanții comunității donatorilor care finanțează proiecte în domeniul dezvoltării regionale.
În context, Pavel Filip a accentuat importanța implementării agendei de asociere și a Foii de parcurs, precum și dorința de a dinamiza acest proces. Premierul s-a referit şi la actuala vizită a misiunii de experţi ai Fondului Monetar Internaţional în Republica Moldova și a amintit determinarea Guvernului de a semna un nou acord cu FMI și a restabili încrederea partenerilor de dezvoltare.
"Îmbunătățirea nivelului de trai și a calității vieții cetățenilor este o prioritate absolută. Este necesar să consolidăm capacitățile de asimilare a fondurilor externe și să monitorizăm implementarea eficientă și transparentă a acestora, atât în cadrul programelor de suport pentru țară, cât și în cele regionale și de cooperare transfrontalieră", a accentuat şeful Executivului.
Reprezentații ţărilor-donatoare au solicitat ca în procesul elaborării reformei administrației publice centrale să fie luat în consideraţie prioritar şi sectorul dezvoltării regionale. Astfel să poată fi asigurată o dezvoltare echilibrată a regiunilor printr-o selectare riguroasă, în mod transparent şi competitiv, a proiectelor direcționate în regiuni.
De asemenea, partenerii europeni au vorbit despre necesitatea aplicării unui mecanism de control strict privind modul de folosire a banilor publici, consolidarea capacităților de funcționare a Agenţiilor de Dezvoltare Regională şi Consiliilor Regionale de Dezvoltare.
Un subiect aparte al discuţiilor l-a constituit rolul societății civile și al mass-media în monitorizarea procesului de implementare al proiectelor.
În opinia reprezentanţilor comunităţii donatorilor, este foarte important ca societatea să conştientizeze că proiectele de dezvoltare regională, finanţate din exterior, aparţin comunităţilor locale.
- Pavel Filip şi Secretarul General al OIF s-au întâlnit la Chişinău. Despre ce au discutat oficialii
- Dialog interactiv între Pavel Filip și elevi, premianţi ai olimpiadelor internaţionale şi naţionale (FOTO)
- Primul funcţionar moldovean REŢINUT de CNA pentru îmbogăţire ilicită
- Republica Moldova se va inspira de la Polonia în implementarea politicilor de dezvoltare a zonelor urbane