UTIL! Trei lucruri pe care trebuie să le faci ca să ieși dintr-o mașină răsturnată
I se poate întâmpla oricui merge cu mașină să fie victima unui accident rutier. Iată câțiva pași pe care ar trebui să-i urmați dacă mașina cu care călătoreați s-a răsturnat în urma impactului:
1. Verificați dacă ați suferit vreo rană!
Primul lucru care trebuie făcut este o evaluare a corpului și a situației accidentului. Astfel, fiecare pasager trebuie să verifice dacă are răni grave sau dacă nu este cumva captiv printre fiarele contorsionate.
2. Nu deschideți centura!
Centura de siguranță trebuie deschisă doar după ce pasagerul mașinii se asigură că a găsit un punct solid de sprijin. În caz contrar, riscă să se lovească serios, cu atât mai mult cu cât automobilul este răsturnat.
3. Căutați o ieșire din mașină!
După ce s-a asigurat că și ceilalți pasageri sunt în regulă, din poziţia şezut, șoferul poate căuta o ieşire din maşină. De preferat este ca pasagerii să iasă prin spaţiul lăsat liber de geamul portierei, potrivit auto-bild.ro.