Studiu: Bărbații sunt mai agresivi și certăreți pe Internet decât femeile
Bărbații sunt mai certăreți și agresivi pe Facebook comparativ cu femeile, indică un nou studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Stony Brook din New York.
Așadar, nu e vorba de sexism aici, ci de dovezi științifice, obținute de un program pe computer care a analizat în jur de 10 milioane de statusuri și comentarii, publicate de mai mult de 65.000 de utilizatori Facebook. Toți și-au dat acordul pentru participarea la studiu, scrie playtech.ro.
Limbajul folosit de femei a fost catalogat drept mai „cald și înțelegător” decât cel al bărbaților, care au fost catalogați ca fiind mai ostili și impersonali. Diferențele au fost atât de clare, încât cercetătorii au putut intui sexul utilizatorului cu o acuratețe de 90%.
Cele mai folosite cuvinte de către femei au fost ‘wonderful’, ‘happy’, ‘birthday’, ‘daughter’, ‘baby’, ‘excited’ și ‘thankful’. În cazul bărbaților, acestea au fost’freedom’, ‘liberty’, ‘win’, ‘battle’ și ‘enemy’.
De asemenea, posturile femeilor au arătat un nivel considerabil mai ridicat de asertivitate, comparativ cu cel al bărbaților. Acest lucru e sugerat și de titlul studiului, „Femeile sunt mai calde, dar nu mai puțin asertive decât bărbații: Gen și limbaj pe Facebook”. Întreaga cercetare poate fi citită integral în revista PLOS ONE.
otrivit lui Margaret Kern, psiholog la Universitatea din Melbourne și co-autor al studiului, aceste informații sunt relevante în egală măsură pentru comportamentul de pe Facebook și pentru modul în care funcționează mintea umană. „Subiectele cel mai des abordate de femei și de bărbați nu sunt surprinzătoare și se încadrează în stereotipurile obișnuite legate de gen”, a explicat aceasta.
„Metodele computerizate au făcut vizibil ceea ce face mintea umană atunci când cataloghează automat oamenii întâlniți în viața de zi cu zi”. Folosind datele colectate în cadrul studiului, echipa de experți a deschis un site care poate identifica sexul persoanei prin intermediul limbajuli utilizat pe Facebook.