Naufragiu în Thailanda: Trei persoane au murit
Trei turiști și-au pierdut viața în naufragiul din Thailanda. Vasul s-a răsturnat după ce a lovit o stâncă în timp ce încerca să acosteze la Koh Samui, o insulă turistică din Golful Thailandei.
O britanică de 28 de ani și o nemțoaică de 29 s-au înecat, iar vineri dimineață, echipele de salvare au găsit și corpul unei tinere din Hong Kong, de 30 ani. Operațiunile de căutare au continuat vineri pentru găsirea unui cetățean britanic, dat dispărut în urma naufragiului, scrie Agerpres.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că patru turiști români au fost răniți ușor în urma naufragiului. MAE precizează că Ambasada României la Bangkok continuă demersurile pe lângă autoritățile competente pentru a verifica dacă vreuna dintre victimele decedate deținea și cetățenia română.
Reprezentantul Ambasadei de la Bangkok a luat de urgență legătura cu spitalul unde au fost transportați răniții, pentru a obține informații suplimentare referitoare la starea de sănătate a acestora. Din fericire, cei patru turiști români au fost răniți ușor și au fost externați vineri.
Căpitanul a fost inculpat vineri dimineață pentru "neglijență", poliția stabilind că acesta naviga prea repede în condițiile în care marea era agitată.