Filat: Chirtoacă să aştepte un pic şi se va duela cu candidatul PLDM la locale
“Dacă Dorin Chirtoacă va avea un pic de răbdare, candidatul pe care-l vom desemna pentru alegerile locale îi va oferi posibilitatea să se dueleze”. Astfel a răspuns preşedintele PLDM, Vlad Filat, la propunerea edilului Capitalei de a se duela în cadrul unei dezbateri publice. "Eu nu voi candida la funcţia de primar, dar candidatura pe care o vom înainta noi îi va oferi această şansă", a adăugat liderul PLDM.
Sugestia lui Chirtoacă vine ca reacţie la declarația lui Filat, precum că nu el este cel mai puternic contracandidat al liberal democraților la fotoliul de primar al Chişinăului.
Chirtoacă a spus că nu ar dori să discute prin intermediul presei, dar dacă se insistă și se va continua pe asemenea abordări, se poate întâlni la o dezbatere publică, un duel, cu Vlad Filat. “Ca să lămurim lucrurile", a punctat Chirtoacă. El a reamintit de situaţia din toamna anului trecut, când Filat l-a chemat pe Vladimir Voronin la o dezbatere în faţa societăţii civile.
Amintim că Vlad Filat a declarat, anterior, că nu candidatul PL la funcţia de primar general al Capitalei, Dorin Chirtoacă, ar putea să fie cel mai puternic contracandidat al PLDM. Cu toate acestea, Filat a refuzat să precizeze cu cine va fi purtată "bătălia" pentru Capitală.
- Până pe 10 aprilie va fi anunţat candidatul PLDM la funcţia de primar al Capitalei
- Chirtoacă deranjat de presă: Voi vreți scandal!
- Ghimpu despre locale: Plahotniuc degeaba, Dodon e mic în sondaje, Tănase nu are şanse, Chirtoacă va câştiga
- Veaceslav Untilă cere colegilor din AIE să-l susţină pe Chirtoacă la alegerile locale