Premierul României apreciază SCHIMBĂRILE POZITIVE din Republica Moldova (VIDEO)
Președintele ţării, Nicolae Timofti, a avut astăzi o întrevedere bilaterală cu prim-ministrul României, Dacian Cioloș, la Sofia.
Discuțiile s-au axat pe relațiile bilaterale moldo-române, dar și pe situația din regiune, șeful statului apreciind buna colaborare și sprijinul continuu de care beneficiază Republica Moldova din partea României.
"În Republica Moldova, Guvernul întreprinde măsuri importante pentru promovarea reformelor, stabilizarea situației financiare, îmbunătățirea climatului de afaceri și redobândirea încrederii cetățenilor și a partenerilor externi", a declarat președintele Nicolae Timofti.
Dacian Cioloș a menționat că este important ca reformele, în special cele ce țin de combaterea corupției și ameliorarea mediului de afaceri, să fie implementate cu prioritate în Republica Moldova, iar România urmărește cu mare atenție evoluția evenimentelor din țara noastră, abordând subiectul și cu alți parteneri externi precum Statele Unite, Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, etc..
Prim-ministrul României a mai declarat că schimbările pozitive din Republica Moldova contribuie nemijlocit la îmbunătățirea aprecierilor externe, precum și la avansarea practică în acordarea asistenței financiare convenite spre a fi oferită Republicii Moldova.
De asemenea, premierul Cioloș a reiterat continuarea sprijinului din partea României și pentru celelalte proiecte începute în Republica Moldova, inclusiv pentru autoritățile locale.
Întrevederea s-a desfășurat în contextul summitului șefilor de state și guverne membre ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, care se desfășoară în Republica Bulgaria.