Dainius Zalimas: Curtea Constituţională din Moldova este una dintre cele mai avansate instituţii de stat
Curtea Constituțională (CC) din Moldova este una dintre cele mai avansate, stabile şi funcţionale instituţii de stat. Declaraţia a fost făcută de Preşedintelui Curţii Constituţionale a Republicii Lituania, Dainius Žalimas, în cadrul unui interviu pentru Ziarul de Gardă.
"Aş putea spune că Curtea Constituţională a Republicii Moldova este una dintre cele mai avansate, stabile şi funcţionale instituţii de stat din Republica Moldova. Evident, acest lucru nu îi mulţumeşte pe mulţi. Această instituţie şi-a exercitat în mod corespunzător şi constant funcţia de control al constituţionalităţii".
Dainius Žalimas a declarat că activitatea CC a Republicii Moldova se ridică la nivelul unei instituţii europene:
"Din câte cunosc activitatea CC a R. Moldova, dar şi în baza evaluărilor efectuate de experţi străini, Curtea se ridică la nivelul unei instituţii europene şi urmează cele mai înalte standarde".
Preşedintelui CC a Republicii Lituania a menţionat că aspiraţiile Moldovei în apropierea de valorile europene s-au consolidat adoptarea hotărârii despre constituţionalitatea Acordului de Asociere cu UE:
"Aş menţiona că aspiraţiile Moldovei în ceea ce priveşte apropierea de valorile europene s-au consolidat esenţial după ce CC a adoptat hotărârea despre constituţionalitatea Acordului de Asociere cu UE şi statele membre ale acesteia. Prin această hotărâre, CC a recunoscut că integrarea europeană constituie parte a identităţii constituţionale a statului Republica Moldova".
Totodată, Dainius Žalimas a specificat că una dintre cele hotărâri a fost Declararea Independenţei Statului:
"Declararea Independenţei statului a constituit momentul de răscruce în reorientarea sa spre spaţiul european. Evident, Curtea a adoptat numeroase hotărâri la fel de importante, cum ar fi, de exemplu, cele pronunţate asupra problemelor legate de prevenirea corupţiei, de limba oficială a statului, precum şi hotărârea la care m-am referit anterior, cea referitoare la modalitatea de alegere a preşedintelui Republicii Moldova".
Oficialul a mai spus că politicienii din Moldova trebuie să aibă încredere în magistraţii Curţii, pentru că au soluţionat problema alegerii şefului statului într-o manieră europeană şi legală.
Politică
- Curtea Constituțională a DECIS! Președintele țării va fi ales prin VOT DIRECT de către POPOR
- DECLARAȚII! Cum au reacționat deputații la primirea veștii că președintele va fi ales prin VOT DIRECT
- Deputatul PDM Sergiu Sîrbu face unele clarificări privind decizia Curţii Constituţionale
- Președintele țării VA FI ALES DE POPOR. Reacțiile parlamentarilor
- Cum a fost reflectată hotărârea Curții Constituționale în presa străină
- Președintele Curții Constituționale de la Moscova: Rusia nu este, pe deplin, un stat de drept