Oficiali din ţară şi de peste Prut despre catastrofa aviatică de la sudul Moldovei
În urma prăbuşirii elicopterului SMURD, Procuratura Generală a declanşat urmărirea penală pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului aerian. Iar premierul Pavel Filip a dispus crearea unei comisii de anchetă pentru a face lumină în acest caz. De asemenea, procurori şi specialişti din România vin în ţara noastră pentru a oferi asistenţă.
Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență din România, Raed Arafat, cel care a pus bazele SMURD, a transmis condoleanţe. El a menţionat că a fost depus mult efort pentru ca proiectul cu ţara noastră să fie implementat şi este convins că acesta va funcţiona mai departe pentru a salva vieţi.
"Normal că la investigaţii vor participa experţi în aviaţie şi din partea României, sunt convins de acest lucru Vor pleca sigur de la Inspectoratul de Aviatie, de la Ministerul de Interne. Cu siguranţă o să avem şi reprezentanţi ai procuraturii din România", a precizat raed Arafat.
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a transmis condoleanţe rudelor victimelor şi, în acelaşi timp, mulţumiri României pentru ajutorul acordat.
"Aş vrea să-mi exprim condoleanţe faţă de rude, faţă de cei apropiaţi, dar şi să-mi exprim regrete şi mulţumuri considerabile şi părţii române care întotdeauna ajută. Noi rămânem îndatoraţi faţă de curajul salvatorilor şi sperăm foarte mult că acest accidentu nu va pune în pericol cooperarea. Ne bazăm foarte mult pe echipele din România în continuare", a declarat şeful Legislativului.
În urma tragicului accident, premierul Pavel Filip a dispus crearea unei comisii pentru elucidarea cauzelor prăbuşirii elicopterului. Filip a vorbit la telefon cu premierul României, Dacian Cioloş, căruia i-a transmis condoleanţe şi l-a asigurat de tot sprijinul din partea Moldovei.
Condoleanţe a transmis şi şeful statului, Nicolae Timofti. În mesajul său <>se spune că este un moment trist pentru oamenii de pe ambele maluri ale Prutului, iar compasiunea se îndreaptă către familiile membrilor echipajului, care au murit încercând să salveze o altă viață. <>
Actualitate
- Elicopter SMURD prăbuşit în Moldova! FILMUL EVENIMENTELOR
- Pavel Filip convoacă o ședință extraordinară la Guvern privind catastrofa aviatică din sudul ţării
- Elicopterul SMURD care s-a prăbuşit avea misiunea de a transporta la Chișinău un cetăţean al SUA
- Israelul preia pentru prima oară președinția unei comisii a ONU