PROBLEME în Franţa, cu 5 zile înainte de Euro. Inundaţii, greve şi ameninţări cu atentate
"Sărbătoarea înainte de toate...", titra Journal du Dimanche deasupra unei fotografii în care erau înfăţişaţi poliţişti de la unităţile de elită în faţa arenei Stade de France.
Inundaţiile, provocate de ploi torenţiale, s-au soldat cu patru morţi într-o săptămână în regiunea pariziană şi centrul ţării, cauzând în acelaşi pagube estimate la 600 milioane euro.
Capitala Franţei, unde se va da lovitura de începere la Euro 2016 vineri seara, de la ora 22,00, cu meciul Franţa - România (Stade de France), a scăpat de cel mai negru scenariu după ce Sena a crescut la cel mai înalt nivel din 1982, dar şi-a început descreşterea sâmbătă fără pagube serioase.
Totuşi pompele au fost puse în funcţiune şi serviciile de intervenţie procedau la curăţenie, în timp ce 35 de maşini de depanare se aflau la lucru pentru a degaja 300 de maşini rămase blocate pe o autostradă din centrul ţării.
În acelaşi timp, guvernul socialist al primului ministru Manuel Valls a încercat să convingă sâmbătă federaţiile aflate în grevă să reia lucrul pentru a nu perturba transporturile între cele zece oraşe ale turneului final şi să dea dovadă de responsabilitate în ajunul Euro 2016.
Dar apelurile sale au rămas, se pare, în van, doar jumătate dintre trenurile de linie circulând duminică. Şi, mai mult de atât, piloţii companiei naţionale Air France prevăd o grevă în perioada 11-14 iunie pentru a reclama salarii mai mari.
Franţa, care a rămas în stare de urgenţă după atentatele din 13 noiembrie de la Paris, a desfăşurat importante mijloace pentru a evita o repetiţie a acelei drame. Peste 90.000 de poliţişti, jandarmi şi agenţi de securitate au fost mobilizaţi pentru a proteja stadioanele şi fan-zonele, unde vor fi aşteptaţi circa 7 milioane de amatori de fotbal.