ÎMBUCURĂTOR! Grota din satul Duruitoarea Veche ar putea fi inclusă în circuitul turistic european
Grota din satul Duruitoarea Veche, raionul Râşcani ar putea fi inclusă în circuitul turistic european. Un proiect în acest sens a fost iniţiat de autorităţile locale şi Asociaţia Obştească “Moştenitorii”.
Pe lângă amenajarea locurilor pentru cazarea turiştilor, aceștia îşi propun să îmbunătăţească infrastructura şi să amenajeze un loc unde oamenii din zonă vor putea să-şi vândă produsele.
De aproape 60 de ani grota are statut de monument arheologic, dar este într-o stare deplorabilă. Doar acestă placă cu o inscripţie de pe timpul Uniunii Sovietice mai aminteşte de cea mai veche aşezere umană dintre Prut şi Nistru."
Iniţiatorii proiectului spun că grota de la Duruitoare Veche are un potenţial atât turistic, cât şi pentru cercetări. De aceea îşi propun să invite un grup de arheologi şi să organizeze mai multe şcoli de vară.
"Prezintă interes şi pentru cercetători şi pentru turişti, şi pentru cercetările etnoculturale. În primul rând vor fi efectuate cercetări 3D cu scanere", a declarat preşedintele Asociaţiei Obşteşti “Moştenitorii”, Nicolae Moscalu.
Acum opt ani, Eugen Tomuz din Duruitoare Veche spune că după o ploaie puternică a găsit în preajma grotei osemintele unui animal străvechi.
"Doi metri şi 75 de centimentri un fildeş avea, era un fildeş a unui mamut", a specificat locuitor al satului Duruitoarea Veche, Eugen Tomuz.
Oamenii din localitate şi-au deschis recent un atelier unde învaţă să picteze pe sticlă, în speranţa că îşi vor vinde lucrările turiştilor:
"La noi vin mulţi străini la odihnă şi ar vrea să ia ca amintire ceva de aici, un lucru frumos. Ar fi o sursă de venit pentru fiecare locuitor de aici."
"Eu las totul acasă şi vin aici măcar pentru câteva ore. Chiar lucrarea pe care o am în mână în câteva zile am făcut-o şi priviţi ceva s-a primit."
Autoritaţile locale vor să atragă cât mai multe investiţii pentru îmbunătăţirea infrastructurii.
"În acest sens desigur vor fi nevoie de noi surse, proiecte şi de implicarea autoritaţilor locale şi din teritoriul adiacent comunei Costeşti", a spus vicepreşedintele raionului Râşcani, Galina Zamurdac.
Proiectul cu durata de un an denumit „Renaşterea istoriei – includerea grotei Duruitoarea Veche în circuitul turistic European” iniţiat de autorităţi, are menirea să promoveze acestă destinaţie turistică. Valoarea lui este de aproape 20.000 de euro.