Serviciul Google+ a reuşit să trimită Facebook în ”stare de urgență”
Cea mai populară rețea socială a reacționat imediat la amenințarea din partea Google, scrie playtech.ro.
În luna iunie a anului 2011, Google introducea Google+, un serviciu prin care intenționa să concureze cu cei de la Facebook. Aceasta a fost o mișcare extrem de interesantă, întrucât, timp de mulți ani, compania din Mountain View a preferat să ignore într-o anumită măsură progresul rețelei sociale.
În momentul introducerii sale, Google+ a reușit să atragă foarte rapid un număr mare de utilizatori, grație integrării sale cu celelalte servicii Google. Astfel, nu este de mirare că Mark Zuckerberg a perceput noul serviciu drept cea mai mare amenințare din istoria Facebook.
Iar reacția sa a fost una cât se poate de puternică. Potrivit unui fost angajat Facebook, Zuck a declarat ”Lockdown” (termen care ar putea fi tradus, mai mult sau mai puțin, prin ”stare de urgență”).
Dar ce însemna, mai exact? Din câte se pare, era vorba despre o stare de război, definită încă din primele zile ale rețelei sociale, în care niciunul dintre angajații Facebook nu avea voie să părăsească clădirea companiei în perioada în care aceasta se confrunta cu o amenințare tehnică sau din partea vreunui competitor.
Antonio Garcia Martinez, autorul cărții în care este detaliată întâmplarea, a declarat că aceasta a fost singura situație în care a avut de-a face cu un ”Lockdown” în perioada în care s-a aflat acolo.
”Probabil că vă întrebați cum a fost anunțată starea de urgență. Cu toții am primit un e-mail la ora 1:45 după amiaza, în ziua în care a fost lansat Google Plus, prin care ni se spunea să ne adunăm în jurul Acvariului, cubul cu pereți din sticlă care reprezenta camera lui Zuck”, scria Martinez în cartea sa.
- Google pregăteşte o "listă neagră". Cine va fi inclus în ea
- Cum afli dacă cineva se ascunde de tine pe Facebook, ţi-a dat "block" sau te-a şters de la prieteni
- PREMIERĂ. Prima transmisiune ÎN DIRECT DIN SPAȚIU, pe Facebook (VIDEO)
- Imagini care au stârnit numeroase comentarii pe Facebook. "Lecție de la animale pentru oameni" (VIDEO)
- Google Play Store îţi va arăta cum poţi avea mai mult spaţiu de stocare
- Facebook vă obligă din nou să instalați Messenger și nu e opțional