O femeie și doi bărbați din Capitală, REȚINUȚI pentru falsificarea timbrelor de acciz (VIDEO)
Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Capitală a fost reținut fiind bănuit de falsificarea timbrelor de acciz și accesoriilor pentru îmbutelierea ilegală a băuturilor alcoolice tari.
Totodată poliţiştii au identificat şi o femeie complice a bănuitului, care s-a dovedit a fi în vârstă de 60 ani, având rolul de punere în circulaţie a timbrelor de acciz falsificate şi accesoriilor pentru îmbuteliere.
Ulterior în cadrul percheziţiilor în automobilul bănuitului, înr-un depozit ascuns, precum şi la domiciliile lor, poliţiştii a depistat şi ridicat mai multe timbre de acciz cu semne evidente de falsificare, băuturi alcoolice contrafăcute în asortiment, etichete, capace falsificate.
În cadrul acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală desfăşurate, oamenii legii au identificat şi reţinut în flagrant delict un complice în cazul de falsificare şi punere în circulaţie a timbrelor de acciz, precum şi a accesoriilor de îmbuteliere a băuturilor alcoolice tari.
Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al capitalei, în vârstă de 37 ani, care ar fi activat în complicitate cu cei doi bănuiţi, reţinuţi anterior de poliţişti.
Astfel, fiind efectuate percheziţii autorizate la domiciliul lui, poliţiştii au depistat şi ridicat probe concludente ce demonstreză implicarea lui în acest caz.
Este vorba de mijloace financiare obţinute în urma activităţilor ilegale, în sumă de peste 150.000 lei, înscrisuri de ciornă, timbre de acciz cu semne evidente de falsificare, băuturi alcoolice tari contrafăcute, capace, etichete şi alte probe ce prezintă interes organului de urmărire penală.
Toate acestea au fost sigilate şi ridicate, fiind expediate în laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor.
Poliția a pornit o anchetă în acest caz, iar bănuiții au fost reținuți pe un termen de 72 de ore în izolator.
Cei trei sunt cercetaţi penal pentru fabricarea ilegală a semnelor de marcare de stat şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la cinci ani până la zece ani.
- Guvernul a hotărât: Timbrele de acciz vechi vor fi valabile până la epuizarea stocurilor
- Peste o jumătate de tonă de alcool, confiscată! În ce condiții era vândută băutura
- Contrabandă din Moldova în Ucraina. Captură RECORD de alcool etilic în nordul ţării (VIDEO)
- Funcţionari de stat, membri ai unei grupări criminale! Cu ce se ocupau şi ce pedepse riscă
- Afacere cu iz de alcool! Ce au descoperit poliţiştii de frontieră în două gospodării din Tocuz (FOTO)
- Prins în flagrant! Un moldovean urma să câștige MII DE EURO dacă reușea să transporte ASTA în UE (VIDEO)