Deputaţii AIE consideră necesară participarea comuniştilor la alegerea şefului statului
Deputaţii din Alianţa de guvernare admit că participarea PCRM ar putea fi absolut necesară pentru alegerea unui nou şef al statului. Ei nu exclud că aceasta ar fi una dintre soluţiile posibile pentru depăşirea crizei politice. Declaraţii în acest sens au fost făcute, astăzi, 22 martie, în emisiunea Publika Report de la Publika TV.
"Eu cred că trebuie să găsim această soluţie într-un perimetru legal şi dacă nu o vom găsi fără participarea comuniştilor, atunci altă soluţie decât alegerea preşedintelui cu participarea comuniştilor nu există", a declarat Stela Jantuan, deputat PD.
Totodată, vicepreşedintele partidului Liberal, Valeriu Munteanu, insistă ca două dintre scenariile vehiculate să fie excluse din start.
"Eu din start aş exclude două dintre ele. Una este soluţia propusă de comunişti cu alegerea unui preşedinte neangajat politic. Şi cea de a doua, spre exemplu, este soluţia coruperii politice a două voturi", a subliniat acesta.
La rândul său, analistul politic Corneliu Ciurea constată că Alianţa de guvernământ nu poate hotărî care dintre soluţiile examinate până acum să le folosească.
"Din punct de vedere juridic, există asemenea decizie. Una a fost retragerea candidatului după primul tur de votare. Alta ar fi, în general, să nu faci nimic, să aştepţi patru ani, că nu te obligă la nimic Constituţia. Alta este să votezi preşedintele cu 51 de mandate, în cazul alegerii repetate", a menţionat Ciurea.
Acesta nu crede că liderii din AIE vor reuşi să identifice o soluţie general acceptată până la sfârşitul acestei luni, aşa cum şi-au propus, şi spune că doar o minune de ordin juridic ar putea grăbi evoluţia evenimentelor.