DEZVĂLUIRI INCENDIARE! Directorul CIA spune dacă Arabia Saudită a fost implicată în atentatele de la 11/9
Directorul CIA, John Brennan, a declarat sâmbătă că un raport top secret privind atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 care ar putea fi declasificat nu trebuie să fie considerat ca o probă a complicității Arabiei Saudite la aceste atacuri, relatează AFP, citat de Agerpres.ro.
O decizie privind o posibilă declasificare a acestui raport ultrasensibil care este ținut de 15 ani într-un seif al Congresului SUA urmează să fie anunțată în curând.
Raportul a fost întocmit în decembrie 2002 de comisiile de informații ale Camerei Reprezentanților și Senatului, dar președintele de la acel moment, George W. Bush, a scos din el 28 de pagini care au fost clasificate, oficial pentru a proteja metodele și sursele serviciilor americane de informații.
Fostul vicepreședinte al comisiei senatoriale, ex-senatorul de Florida Bob Graham, a cerut recent ca cele 28 de pagini misterioase să fie făcute publice. El acuză responsabili saudiți, în special angajați din acel moment al ambasadei Arabiei Saudite la Washington și ai consulatului din California, că au furnizat sprijin financiar teroriștilor care au deturnat avioanele cu care s-au comis atacurile de la 11 septembrie 2001.
"Cred că aceste 28 de pagini vor fi făcute publice, cred că este bine să se facă acest lucru. Dar oamenii nu trebuie să ia acest lucru ca o probă a complicității saudite în atacuri", a afirmat Brennan într-un interviu pentru postul cu capital saudit Al Arabiya.
El a subliniat că raportul a fost redactat la un an după cele mai grave atentate comise vreodată pe pământ american — soldate cu aproape 3.000 de morți și cu 15 dintre cei 19 autori de origine saudită — și care au fost revendicate de Al-Qaida.
A fost "un raport foarte preliminar, care încerca să adune informații privind cine era responsabil" de aceste atacuri, a afirmat Brennan, conform unor extrase din interviul difuzate de postul cu sediul la Dubai.
"În continuare, comisia privind evenimentele de la 11 septembrie a examinat cu grijă aceste alegații privind o implicare saudită, o implicare a guvernului saudit, și concluzia sa a fost că nu există probe că guvernul saudit ca instituție sau responsabili saudiți cu titlu individual ar fi susținut atacurile", a mai spus el.
Brennan a subliniat că în cursul ultimilor 15 ani, saudiții "au devenit printre cei mai buni parteneri ai noștri în lupta împotriva terorismului", potrivit unui rezumat al interviului difuzat pe site-ul Al-Arabiya.
Riadul a afirmat că nu se teme de nimic în cazul publicării celor 28 de pagini. Monarhia saudită a fost deja exonerată de orice suspiciune la momentul publicării în iulie 2004 a unui alt document oficial, raportul final al Comisiei naționale privind atacurile teroriste asupra SUA, notează AFP.
Externe
- Un avion, deviat în SUA din cauza unui pasager care a amintit de atacurile din 11 septembrie 2001
- Pregăteau ATENTATE TERORISTE! Patru bărbați au fost arestați la Londra
- Atentate teroriste cu maşini capcană în Irak. Zeci de persoane DECEDATE şi RĂNITE
- AVERTISMENT! Al-Qaida se regrupează. Teroriştii ameninţă cu atentate majore în Europa şi SUA
- "VA AVEA LOC UN DEZASTRU!" ISIS a anunțat ținta următoarelor atentate teroriste
- DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE despre atentatele din 11 septembrie 2001. Cine s-a aflat în spatele teroriştilor