TRAGIC! 50 de morţi şi 53 de răniţi în urma atacului de la clubul de noapte din Orlando
Tragedie și teroare în Statele unite ale Americii. 50 de oameni au fost împușcați mortal, iar alți 53 au fost grav răniți în urma unui atac armat în Statele Unite. Tragedia a avut loc noaptea trecută într-un club pentru minorități sexuale din orașul Orlando, statul Florida. Informaţia a fost confirmată de Biroul Federal de Investigaţii.
Potrivit presei de peste ocean, un individ a intrat în local și a deschis focuri de armă, apoi s-a baricadat în clădire luând cu el mai mulți ostatici. Autorităţile americane investighează atacul ca un atentat terorist, deoarece atacul a bine organizat şi plănuit din timp. Potrivit polițiștilor, în urma unei operaţiunii atacatorul a fost ucis.
"A avut loc un schimb de focuri între suspect și forțele de ordine și acum acesta este mort. El avea supra sa o mitralieră şi un pistol, dar şi un dispozitiv ataşat de corp", a spus şefului poliţiei din Orlando, John Mina.
Totodată, forțele de ordine au declarat faptul că au anumite indicii că atacatorul ar fi avut înclinaţii islamiste, dar nu au divulgat mai multe detalii în acest sens. De asemenea, autorităţile investighează şi dacă bărbatul a acţionat singur sau dacă a avut complici.
Martorii povestesc cu groază despre clipele trăite.
53 de oameni au fost transportați la trei spitale din apropiere, iar în timpul schimburilor de focuri și un polițist a fost rănit. Ieri un alt atac cu focuri de armă a avut loc într-un club din Florida, unde a fost omorâtă interpreta americană Christina Grimmie.
- Atac armat la Universitatea din California. Ce se întâmplă cu atacatorul
- ATAC ARMAT la o universitate din Los Angeles! Zeci de poliţişti au fost mobilizați la fața locului
- ATAC ARMAT pe o autostradă din Franţa! Un bărbat a deschis focul asupra unui autocar cu turişti
- ATAC ARMAT în oraşul Tel Aviv din Israel! Cel puţin patru oameni au fost ucişi, iar şase răniţi
- ATAC ARMAT într-un club de noapte pentru homosexuali! 20 de persoane au fost ÎMPUŞCATE (VIDEO)
- Atacul din clubul de noapte pentru homosexuali din Orlando, clasificat drept ACT TERORIST