Vinietă mai SCUMPĂ pentru maşinile cu numere străine, ACCIZE MAI MICI. Proiectul de lege propus de Ministerul Finanţelor
Autorităţile propun scumpirea vinietei şi ieftinirea accizelor la importul de automobile. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de Ministerul Finanţelor.
O altă noutate este că a fost introdus şi termenul limită de 180 de zile de aflare pe teritoriul ţării a maşinilor înmatriculate pentru hotare.
Astfel, autorii proiectului speră ca şoferii îşi vor înregistra maşinile cu numere străine şi le îndeamnă să facă acest lucru până la sfârşitul anului.
În prezent, şoferii cu numere străine plătesc 50 de euro pentru 180 de zile de aflare pe teritoriul ţării. Dacă proiectul de lege propus de Ministerul Finanţelor va fi adoptat, vinieta va creşte până la 115 euro.
Totodată, va rămâne neschimbată taxa pentru perioada de 7 şi 14 zile.
La fel, se propune şi ieftinirea accizilor la importul automobilelor. De exemplu, dacă acum taxa de import a unui automobil cu capacitatea cilindrică de maximum două mii de centimetri cubi este 0,85 euro, după votarea proiectului, aceasta va constitui 0,43 euro.
"Scopul proiectului este de fapt de a restabili echitatea fiscală în ceea ce ţine utilizarea drumurilor naţionale de către cei care au înmatriculare în Republica Moldova şi cei care nu au înmatriculare în Republica Moldova", a spus viceministrul Finanţelor, Veronica Vragalaeva.
Totodată, proiectul de lege prevede introducerea termenului de 180 de zile de aflarea pe teritoriul Republicii Moldova.
Odată cu expirarea acestui termen şoferii care au maşini cu numere străine vor putea alege din două opţiuni: să îşi înregistreze automobilele sau să le scoată din ţară.
"Aceasta este o portiţă care le oferă lor posibilitatea să treacă şi să-şi înregistreze automobilele cu costuri mai mici", a adăugat viceministrul Finanţelor.
La fel, vor trebuie să achite vinieta şi şoferii care au viza de reşedinţă în Republica Moldova, dar utilizează maşini cu plăcuţe transnistrene.
Propunerea ministerului Finanţelor este susţinută şi de Asociaţia Importatorilor de Automobile, care spun că vor creşte şi acumulările la buget.
"Accizile până acum în ultimii cinci ani erau foarte mari pentru automobilele importate în ţară. Acumulările nu vor fi mai mici, prin aceea că vor fi vândute mai multe automobile, acumulările se vor majora", a spus directorul Asociaţiei Importatorilor de Automobile Autorizaţi, Constantin Beresteanu.
Documentul urmează să fie supus consultărilor, după care înaintat spre aprobare Guvernului şi ulterior Parlamentului.
- Guvernul a EXCLUS termenul de 180 de zile pentru vehiculele cu numere străine
- APROBAT! Automobilele cu numere străine pot circula în Moldova o perioadă de timp nelimitată
- Accident tragic în Capitală! O maşină cu numere străine a intrat frontal într-un camion (VIDEO)
- ATENŢIE, ŞOFERI! Maşinile cu numere străine vor fi verificate atent timp de 3 zile
- Şoferii nu se opresc! Un nou PROTEST la Chişinău împotriva scumpirii vinietei
- În atenţia şoferilor! Autorităţile vor stabilirea unor NOI TAXE pentru VINIETE şi ACCIZE