Luna mai a anului 2016 a intrat în istorie. Temperaturi uriașe înregistrate în întreaga lume
Potrivit datelor preliminare furnizate de NASA, luna trecută a fost cea mai călduroasă lună mai de când temperaturile globale au început să fie măsurate cu exactitate în anul 1880, scrie a1.ro.
Temperatura medie a aerului în apropierea suprafeței Pământului a fost cu 0,93 de grade Celsius peste media normală, depășind astfel recordul stabilit în 2014. Mai a devenit astfel a opta lună la rând care a depășit recordul de temperatură, potrivit datelor publicate de NASA.
Temperaturile record stabilite în 2015-2016 sunt o combinație a factorilor umani care au contribuit la încălzirea globală și a fenomenului El Niño. De altfel, Gavin Schmidt, directorul Institutului Goddard pentru Studii Spațiale al NASA (GISS), anticipase de anul trecut că 2016 va depăși recordurile anilor precedenți, astfel că e posibil ca și iunie să stabilească un nou record de temperatură.
Temperaturile medii globale vor scădea însă, odată cu apariția La Niña, un fenomen climatic opus lui El Niño, susțin specialiștii de la NASA.
Fapt divers