Fostul ministru român al Finanţelor Mihai Tănăsescu, CERCETAT penal în dosarul Rompetrol
Afacerile ilegale de pe cele două maluri ale Prutului ies la iveală. Fostul ministru român al Finanțelor Mihai Tănăsescu a fost pus sub urmărire penală în dosarul Rompetrol, pentru abuz în serviciu și complicitate la delapidare.
Procurorii români susţin că, în toamna anului 2003, Tănăsescu împreună cu patru complici, au transferat datorii în valoare de 600 de milioane de dolari către stat. Fostul premier din ţara noastră Ion Sturza a fost deţinătorul a 20 la sută din acţiunile "Rompetrol Moldova".
Acum trei ani însă acesta le-a vândut companiei kazahe KazMunaiGaz pentru suma de 1,5 milioane de dolari. În această primăvară, numele lui Sturza a apărut în cadrul investigației "Panama Papers".
Atunci, Foxnews scria că el a fost unul dintre clienţii casei de avocatură Mossack Fonseca, aflată în centrul unui amplu scandal de evaziune fiscală. În urmă cu două lui, CNA s-a autosesizat în acest sens pentru a verifica implicarea lui Sturza, dar şi a altor moldoveni.
- Panama-Gate: Ce a făcut premierul britanic cu acţiunile deţinute în compania off-shore a tatălui
- Panama Papers: Percheziţii la banca franceză Societe Generale
- DEVINE GRAV. Washingtonul demarează o ANCHETĂ PENALĂ privind scandalul Panama Papers
- Şanse puţine să vedem condamnări în urma scandalului Panama Papers. Iată de ce
- Paulo Fonseca, noul antrenor al echipei Șahtar Donețk
- Scandalul "Panama Papers". Parlamentul European creează o comisie de anchetă