Întâlnire ISTORICĂ a ortodoxiei în Grecia. Patriarhul Kiril a lipsit de la eveniment
O întâlnire istorică pentru bisericile ortodoxe are loc în aceste zile pe insula Creta, din Grecia. După mai bine de un mileniu, acolo se desfășoară Marele Conciliu Ortodox, care are drept scop îmbunătăţirea relaţiilor dintre creştinii din întreaga lume, validarea unor documente şi actualizarea mărturiilor ortodoxe.
Amploarea evenimentul este însă diminuată de absenţa Patriarhului Kiril care îi reprezintă pe jumătate dintre creştinii ortodocși din întreaga lume.
La reuniune lipsesc şi capii bisericilor din Antiohia, Bulgaria şi Georgia.
Potrivit presei elene, cei absenți au anunţat că nu vor veni cu doar câteva zile înainte de marele eveniment.
Influența Patriarhul de Constantinopol, Bartolomeu, unul dintre inițiatorii acestui Conciliu, este adesea contestată de Rusia.
- Săptămâna tineretului ortodox: mai mulţi tineri au mers în pelerinaj la Mănăstirea Curchi
- Creştinii ortodocşi celebrează intrarea lui Hristos în Ierusalim. Ce spune tradiţia populară
- Când vom sărbători Paștele ortodox și cel catolic în anul 2017
- Tradiţie păstrată cu sfinţenie! La biserica din Ghidighici, Vecernia Pascală a fost oficiată în 12 limbi
- INCIDENT TRAGIC: O catedrală ortodoxă, DISTRUSĂ într-un incendiu la New York (VIDEO)
- Tradiții şi superstiții. Tot ce trebuie să ştii despre sărbătoarea de astăzi, Izvorul Tămăduirii