IMPORTANT! Ce trebuie faci ca să te protejezi de temperaturile ridicate în timpul caniculei
Cum să te răcoreşti pe timpul caniculei
1. Fă-ţi provizii: medicamente, alimente, băuturi nonalcoolice, astfel încât să nu fii nevoit să ieşi din casă pe căldură.
2. Organizează-ţi programul în aşa fel încât între 11:00 şi 15:00 să nu fii afară.
3. Dacă eşti nevoit să ieşi, totuşi, în acest interval, poartă haine uşoare, de culoare deschisă, din materiale naturale (de preferat bumbac), poartă pălărie şi ochelari de soare, aplică cremă de protecţie, bea multă apă şi mergi tot timpul pe la umbră.
4. Fă duş sau baie, cât mai des, iar dacă nu ai cum, stropeşte-te din când în când cu apă rece.
5. Bea multe lichide. Se recomandă un pahar la 20 de minute.
6. Stai în camera cea mai răcoroasă din casă.
7. Păstrează răcoarea în cameră cu ajutorul draperiilor de culoare deschisă sau al materialelor care reflectă soarele (atenţie, storurile din metal sau draperiile închise la culoare atrag căldura).
8. Lasă geamurile deschise doar pe timpul nopţii.
9. Verifică tot timpul rudele, prietenii sau vecinii în vârstă care sunt vulnerabili la căldură şi care nu pot avea bine grijă de ei înşişi.
Ce trebuie să mănânci pe caniculă
Supe calde. Lichidele fierbinţi te ajută mult mai bine să te răcoreşti în zilele caniculare, astfel că supele cu legume sunt excelente pe timpul verii, scrie libertatea.ro.
Condimente. Ardeiul iute te face să transpiri şi porneşte mecanismul natural de reducere a temperaturii corpului. Probabil de aceea, chili, boiaua iute de ardei, ghimbirul, piperul şi alte condimente picante sunt populare în ţările tropicale, asiatice şi arabe.
Salate de fructe. Include în dieta ta fructe zemoase, ca pepene, cireşe, căpşune, nectarine, piersici, kiwi sau grepfrut. Toate te ajută să te hidratezi.
Ce trebuie să bei în zilele caniculare
Cum să prepari cele mai delicioase sucuri
Ceaiul fierbinte, aromat şi delicios, care este o sursă foarte bună de hidratare atunci când simţi nevoia să te răcoreşti. O combinaţie foarte bună este ceaiul de mentă cu miere şi puţină lămâie, care se poate bea atât cald, cât şi rece.
Ce boli poți să faci pe caniculă
-Chiar dacă expunerea la soare poate ajuta la ameliorarea unora dintre simptomele anumitor afecţiuni, cum ar fi artrita şi astmul bronşic, căldura excesivă şi expunerea prelungită la soare depăşesc beneficiile oferite. Temperaturile ridicate ale verii afectează în mod direct persoanele sensibile, cauzând stări de slăbiciune, pierderea cunoştinţei şi chiar dereglări cardiovasculare.
- Canicula îţi accentuează migrenele