Francois Hollande, despre Brexit: Nu doar viitorul Marii Britanii în UE este pus în joc, ci și cel al UE
Viitorul Uniunii Europene este cel pus în joc la referendumul de joi din Marea Britanie privind rămânerea sau ieșirea acestei țări din UE, a estimat miercuri președintele Franței, Francois Hollande, informează AFP, citat de Realitatea.
"Nu doar viitorul Marii Britanii în UE este pus în joc, ci și cel al UE", a declarat șeful statului francez. Potrivit lui Francois Hollande, "plecarea unei țări care este geografic, politic, istoric în UE ar avea neapărat consecințe extrem de grave".
El a avertizat că Parisul consideră o eventuală "plecare" a Londrei ca fiind "ireversibilă" și a atenționat împotriva "riscului foarte serios" pentru britanici de a "nu mai putea accede la piața unică europeană" în caz de Brexit.
Șeful statului francez și-a exprimat intenția de a veni, "a doua zi după votul britanic, cu inițiative împreună cu toți partenerii noștri", în special cu Angela Merkel, cancelarul federal german.
"Indiferent ce se va întâmpla mâine, inițiative vor fi luate și vom evalua construcția europeană", a conchis președintele francez.
Francois Hollande a făcut aceste declarații după ce l-a primit la Paris pe premierul slovac Robert Fico, a cărui țară va asigura președinția prin rotație a UE, începând cu 1 iulie.
La finalul întrevederii cu Hollande, premierul slovac a declarat că se așteaptă la o "președinție grea și dificilă" în UE. Robert Fico a precizat că dorește să organizeze o "discuție informală" pe marginea a ceea ce le poate propune Europa cetățenilor săi, indiferent care va fi deznodământul referendumului britanic.
Susținând un discurs cu puțin timp înainte în fața parlamentarilor francezi, șeful diplomației franceze, Jean-Marc Ayrault, a precizat că Parisul intenționează să vină cu propuneri "împreună cu Germania", fără a furniza mai multe detalii.
- Premieră pentru un președinte socialist: Francois Hollande se reculege la mormântul lui Charles de Gaulle
- Ce se întâmplă cu euro dacă Marea Britanie iese din UE. Scenariul FMI
- Președintele Francois Hollande se află într-o situație inedită. DETALII
- Petro Poroșenko, în vizită la Paris. Despre ce va discuta cu Francois Hollande
- Liderii mondiali sunt îngrijorați de viitorul Europei. Ce spun despre Brexit
- Vor fi sau nu afectați? Ce spun moldovenii aflați în Marea Britanie despre Brexit