În 4 luni, datoria externă a Guvernului a crescut cu un sfert
Datoria externă a Guvernului moldovean a crescut în ianuarie-aprilie cu peste un sfert şi se apropie de un miliard de dolari. FMI avertizează că, în acelaşi timp, creşte şi datoria externă a companiilor private, iar achitarea acestor bani ar putea bulversa piaţa valutară internă.
Economiştii spun că împrumuturile externe stimulează creşterea economică, dacă sunt investite în dezvoltarea infrastructurii şi nu depăşesc cote rezonabile.
Vladimir Golovatiuc, fost director de politică monetară la Banca Naţională, avertizează că, dacă împrumuturile externe vor finanţa cheltuielile curente, Moldova ar putea repeta propria experienţă tristă de la sfârşitul anilor 90, când a intrat în incapacitate de plată.
În primele patru luni, Guvernul a primit credite externe în valoare de 209 milioane de dolari, dintre care 61 de milioane au fost folosite pentru acoperirea deficitului bugetar, adică pentru achitarea salariilor şi a pensiilor. Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor şi datoria internă a Guvernului a crescut în această perioadă cu peste 100 de milioane de lei.
Experţii Fondului Monetar Internaţional avertizează că datoria companiilor private din Moldova este la un nivel destul de înalt, de 44 la sută din Produsul Intern Brut. Astfel, există riscul ca atunci când datoriile vor fi plătite, leul s-ar putea deprecia semnificativ.
În primele patru luni ale anului 2010, Guvernul a achitat datorii externe de aproximativ 330 milioane de lei, dintre care peste 70 de milioane au fost dobânzi. În acelaşi timp, Guvernul a plătit peste 30 de milioane de lei ca dobânzi Băncii Naţionale pentru datoria faţă de aceasta, de peste 2 miliarde de lei.
Uniunea Europeană şi alţi donatori străini au promis Guvernului moldovean credite şi granturi de aproape două miliarde de dolari în următorii trei ani.