Engleza ar putea pierde statutul de limbă oficială a UE
Engleza, a doua limbă din lume ca număr de vorbitori și principala limbă de lucru a instituțiilor UE, ar putea fi eliminată de pe lista limbilor oficiale ale Uniunii Europene dacă Marea Britanie părăsește blocul european. Afirmaţia a fost făcută de președinta Comisiei pentru afaceri constituționale a Parlamentului European, Danuta Hubner, scrie agerpres.ro.
Simbolica mișcare, chiar dacă imposibilă, ar reduce și mai mult influența Londrei pe continent și i-ar înfuria pe irlandezi.
Fiecare stat membru are dreptul să desemneze o singură limbă oficială. Deși engleza este cea mai vorbită limbă din Europa și una dintre limbile oficiale în trei state membre, numai Marea Britanie a desemnat-o în mod oficial la Bruxelles. Irlanda a ales irlandeza, iar Malta a bifat malteza.
"Engleza este limba noastră oficială pentru că a fost aleasă de Marea Britanie. Fără Marea Britanie, nu mai avem engleză", a declarat Danuta Hubner în cursul unei conferințe de presă asupra consecințelor legale ale Brexitului.
Engleza ar putea rămâne o limbă de lucru, chiar dacă nu ar mai fi una oficială, a adăugat Danuta Hubner, subliniind că menținerea statutului acesteia de limbă oficială presupune acordul tuturor țărilor membre.
Regulile ar putea însă evolua pentru a permite Celor 27 să își declare mai multe limbi oficiale, a continuat eurodeputata.
Franceza a fost limba dominantă în instituțiile UE până în anii 1990, când aderarea Suediei, Finlandei și Austriei au făcut ca balanța să se încline de partea englezei. Mișcarea s-a accentuat odată cu integrarea țărilor din Europa Centrală și de Est, care au ales engleza ca a doua limbă.
Documentele și textele instituțiilor UE sunt traduse în cele 24 de limbi oficiale. Dacă engleza și-ar pierde acest statut, britanicii ar trebui să își asigure singuri traducerile.
Engleza este, de asemenea, una dintre cele trei limbi utilizate pentru a aplica pentru brevetele UE. Acest lucru le asigură un avantaj firmelor și cercetătorilor vorbitori de engleză față de concurenții care vorbesc alte limbi.
Franța nu s-a împăcat niciodată cu înfrângerea sa lingvistică și a impus franceza ca limbă de lucru, deși numărul persoanelor care o vorbesc este în scădere printre oficialii de la Bruxelles.