DECIS la Guvern! Moratoriul asupra controalelor de stat A FOST PRELUNGIT
Moratoriul asupra controalelor de stat a fost prelungit pentru încă trei luni. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi în cadrul şedinţei Guvernului.
Astfel, măsura va fi aplicată din 1 iulie, atunci când expiră actualul moratoriu.
În această perioadă, la Ministerul Economiei au fost înregistrate 62 de demersuri pentru a obţine permisiunea de a efectua verificări la agenţii economici. Doar 10 dintre ele au fost acceptate.
"A avea un mediu de afaceri atractiv nu este doar un angajament în fața partenerilor de dezvoltare, conform foii de parcurs, dar este un pariu până la urmă cu noi înșine. Pentru că de aici pornește toată dezvoltarea economică în țară. Nu înseamnă o relaxare totală a mediului de afaceri, pentru a avea controale previzibile și transparente. Mediul de afaceri trebuie să știe când și pentru ce va fi controlat", a declarat premierul Pavel Filip.
Guvernul a aprobat, anterior, un proiect de lege cu privire la controalele de stat. Din 33 de structuri care au dreptul de a efectua verificări la nivel naţional vor rămâne doar 11, precum şi cinci regulatori independenţi. Proiectul introduce şi interdicţia de a efectua controale pe parcursul primilor trei ani de activitate ale unui agent economic.
De asemenea, numărul verificărilor neplanificate va fi redus. Pentru ca noile prevederi să intre în vigoare, proiectul de lege trebuie să treacă de Parlament.
- Iurie Leancă: Vom căuta bani pentru a majora salariile profesorilor
- Roboţii ucigaşi, pe masa de discuţii la ONU. "Toate naţiunile ar trebui să adopte un moratoriu"
- MORATORIU LA CONTROALE timp de 3 luni! Filip cere reformarea sistemului de control al Fiscului
- "Guvernul va livra rezultate". Premierul, gata să întreprindă măsuri pentru a sprijini producătorii autohtoni
- CMC A VOTAT: În raza Chișinăului va fi interzisă construirea benzinăriilor
- Moratoriu pentru construcția benzinăriilor în Chișinău. Lucrările vor fi suspendate